Miros proaspăt de pământ,
Când zăpada se topeşte…
Scuturat de-un fir de vânt,
Ghiocelul se trezeşte…

În oglinda unei bălţi
Mititele ca şi dânsul,
Când din faţă, când din părţi,
Se priveşte, şi-l ia plânsul…

E prea mic, aşa îi pare,
Ba, mai mult, că-i şi zbârcit
În oglinda apei, care,
Bătând vântul, s-a-ncreţit…

Dar îi trece supărarea
Când în balta lui zăreşte
Soarele a toată zarea
Cât de tare străluceşte!