Greuceanul de Aur ( P. Ispirescu ) - repovestire, Al. Mitru

Data: 03 Jul 2008
Autor: AnideScoala.ro



Zmeii furaseră, într-o vreme, soarele şi luna de pe cer. Pămntul zăcea cufundat în cel mai adînc întuneric, atât ziua cât şi noaptea.

De aceea, împăratul Roşu făgădui să-i dea jumătate din împărăţie şi pe fiica lui de soţie aceluia care va izbuti, prin vrednicia lui, să readucă lumina pe lume.

Mulţi voinici îşi încercară puterile fără să izbutească, plătindu-şi neputinţa cu viaţa. Până când înaintea împăratului Roşu se înfăţişă un viteaz, Greuceanu, cel numit, pentru faptele lui de mare faimă, şi Greuceanul de Aur.

Acesta făcu primul drum la Faurul pământului. Se sfătui îndelung cu el. Şi Faurul pământului croi din fier un chip aidoma aceluia al lui Greuceanu.

Pe urmă, căută şi află unde era locuinţa zmeilor. Acasă nu erau decât zmeoaicele. După îndemnul şi cu meşteşugul ce-l deprinsese de la Faurul pământului, se prefăcu într-o muscă. Se ascunse într-o crăpătură a grinzii. Şi află că zmeii se întorceau acasă de la vânat, din Codrul
Verde, unul spre seara, altul la miezul nopţii şi cel din urmă în zori.

Drumul trecea peste un pod. Aici îi aşteptă Greuceanu pe cei trei zmei : fratele cel mic, cel mare şi pe tatăl lor, tartorul cel bătrin. Şi se luă cu ei la trântă.

Asemenea lupte cum au fost acelea se povesteşte că nici nu s-au mai văzut. Pământul se cutremura de lovituri.

Un corb zbura prin văzduh. Şi corbul îi aduse un cioc cu apă dulce lui Greuceanu, în schimbul celor trei leşuri ale zmeilor.

Greuceanu, împrospătat, birui. Zmeii mărturisiră unde au ascuns soarele şi luna.
Şi iarăşi pământul fu scăldat în lumină de aur ziua şi în pulbere argintie noaptea.

Zmeoaicele încercară, la rândul lor, să-l ispitească pe Greuceanu cu pere de aur şi flori înmiresmate, cu gândul să-l târască în moarte. Îl urmăriră să-l nimicească. Dar el se ascunse în lăcaşul Faurului pământului.

Când tartoriţa, zmeoaica bătrână, încercă să-l soarbă pe Greuceanu, Faurul pământului îi puse în faţă doar chipul de fier încins în foc al viteazului. Zmeoaica îl sorbi şi trupul ei se prefăcu într-un munte de fier.

Zmeii şi zmeoaicele pieriseră, dar un Necurat şchiop fură paloşul cel fără asemuire al Greuceanului  de Aur.   Plănuise  să  i-l  vîndă unui sfetnic al împăratului Roşu. Sfetnicul urma  să se cunune cu fiica împăratului. Iar copilul ce s-ar fi născut să-l primească el, Necuratul şchiop.

Putea să rămînă o asemenea faptă nepedepsită ?
Nu. Necuratul şchiop - deşi se prefăcuse, ca să scape, în stană de piatră - fu zdrobit de buzduganul de oţel al Greuceanului. Sfetnicul cel înşelător fu izgonit cu ruşine.

Şi nunta Greuceanului cu fiica împăratului Roşu începu.
Trei săptămîni a ţinut numai în cântece şi veselie, rămânind de pomină până azi.

---