Prima floare răsărită
Pe un petic de pământ,
Mic şi-obraznic, ghiocelul
Sta mereu cu nasu-n vânt.

Singurel cât ţine ziua,
Tot îl mai treceau fiori,
C-ar putea să dea cu ochii,
Cum, necum, de alte flori.

Nu avea, ca să se ştie,
Nevoie de companie;
Mai degrabă-n cap să-i cadă,
Reci ca el, flori de zăpadă...

Vreţi să ştiţi ce s-a-ntâmplat?
Ghiocelul fu-ngropat,
După doar o zi de viaţă,
Într-un mic sicriu de gheaţă.

Mai târziu, e-adevărat,
Soarele l-a înviat,
Dar de-atunci, poate de frică,
Ochii nici nu-i mai ridică.


Alţii spun că într-o zi
C-o brânduşă se-nsoţi
Şi că, lucru curios,
Deveni foarte sfios...