Nastratin Hogea si snoavele sale ( II )

Odată, Timur îl chemă pe Nastratin şi îi mărturisi că este foarte trist pentru că arată aşa de urât. Şi spunând asta, luă o oglindă, se privi şi începu să plângă.
Atunci Nastratin se puse pe un jelit şi pe un urlet de durere, din care nu se mai oprea.
Timur, neştiind ce să mai creadă, se opri din plâns şi-l întrebă pe Nastratin ce l-a apucat.
– Dacă tu ai plâns că te-ai privit doar o dată în oglindă, dar eu care te văd tot timpul?Cum şi-a pierdut Hogea copilul

Odată, Hogea îşi luă băiatul de mînă şi porni la târg.
Aici, furat de forfota şi de minunăţiile din târg, uită de băiat şi îl târî după el în neştire, căscând gura.
La un moment dat, copilul, obosit, ceru să fie luat pe umeri de tatăl său. De la o vreme, nemaiauzind glasul copilului, Nastratin se sperie, crezând că l-a pierdut. Începu să-l caute prin târg şi-l căută o zi întreagă, până când, în cele din urmă, copilul, văzând pe o tarabă halva, îl rugă să-i cumpere şi lui o bucată.
– Da de ce nu mi-ai cerut până acum? îl mustră el.Nu te-aş mai fi căutat toată ziua.
– N-am vrut să te supăr când mă căutai, îi răspunse copilul.

Fesul şi cititul

Un om primi o scrisoare trimisă din Bagdad şi-l rugă pe Hogea să i-o citească.
– Nu o pot citi, spuse Hogea, pentru că nu este scrisă în limba noastră.
Omul se supără:
– Nu îţi este ruşine, Hogea, degeaba mai porţi fesul dacă nu ştii să citeşti nici o scrisoare.
Fu rândul Hogii să se supere. Îşi scoase fesul şi îl trânti omului în cap.
– Na, acum citeşte tu, dacă crezi că fesul te face să fii mai isteţ decât alţii.

Când nu eşti dispus să dai

Un vecin îi ceru Hogei o sfoară. Hogea se făcu doar că o caută, intră în casă şi ieşi repede, spunând:
– N-am de unde să-ţi găsesc sfoară, pentru că nevastă-mea a întins pe ea făina.
Vecinul, mirat, îi răspunse:
– Cum să întindă făina pe sfoară, cine a mai auzit aşa ceva?
Hogea îi răspunse:
– Dacă îţi spuneam că nu vreau să ţi-o dau, te-ai fi supărat. Aşa că, mai bine mirat, decât supărat.

Ce zi e azi?

Odată, Hogea a pornit în pelerinaj. Ajungând în satul vecin, cineva il întrebă:
– Ce zi este astăzi?
– Nu ştiu, răspunse Hogea, eu nu sunt din acest sat, ca să pot şti ce zi e la voi.

Haina îl face pe om

Mergând la o petrecere îmbrăcat cu hainele lui jerpelite, Nastratin n-a fost deloc luat în seamă , ba, mai mult, fu aşezat în coada mesei.
Peste un timp, mergând din nou în casa aceea, dar îmbrăcat de data asta cu haine scupe, fu tratat cu plecăciuni şi pus în capul mesei, apoi servit cu toate bunătăţile.
Văzând această deosebire în felul de a fi primit şi omenit, Hogea luă poala hainei celei noi şi o înmuie rând pe rând în toate felurile de mâncare. Gazdele, nedumerite, îl întrebară pe Hogea, de ce face asta.
– Păi, când am venit cu hainele cele vechi, nu v-aţi uitat la mine, iar acum nu ştiţi ce să-mi daţi, pentru că am haine noi. Deci e meritul lor şi atunci să aibă cinstea să se înfrupte şi ele din mîncare.

La moartea măgarului

La moartea nevestei sale, sătenii veniră să-l consoleze pe Hogea, deşi acesta nu se arăta prea îndurerat.
– Asta a fost voinţa lui Allah, se lamentau ei, nu te lăsa răpus de durere. O să-ţi găsim noi o femeie mai tânără ţi mai frumoasă.
La câteva luni după aceea, lui Hogea îi muri şi măgarul, ceea ce îl întristă de moarte.
Atunci sătenii, nemaiputând răbda felul de a fi al lui Hogea, îl luară la rost:
– Dar bine, Hogea, la moartea măgarului toată lumea vede că suferi mai mult decât la moartea nevestei. Nu ai pic de ruşine?
Nastratin le-a răspuns:
– Lesne de înţeles. Când mi-a murit nevasta, prieteni şi săteni, aţi venit la mine, şi mi-aţi zis că o să-mi găsiţi altă nevastă, mai tânără şi mai frumoasă; dar când mi-a murit măgarul, nimeni nu mi-a spus să nu-mi fac griji că o să-mi cumpăraţi un alt măgar, mai tânăr şi mai puternic decât cel care mi-a murit. Pentru asta plâng mai mult după măgar decât după nevastă!