Pomul Craciunului, de G. Cosbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-asa vrea Dumnezeu.
 
Si numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
 
Si tace-apoi si-adoarme, când viscolele pier.
In noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
 
Si zboară -ncet de-alungul pădurilor de brad,
Si cântă -ncet; si mere si flori din sân le cad.
 
Iar florile s-anină de ramuri până jos
Si-i cântec si lumină si-asa e de frumos !
 
Iar brazii se desteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură si cântă ca îngerii si ei.
 
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.
 
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Asa cum a găsit-o, cu flori si jucării.
 
Departe într-un staul e-n fase-acum Isus,
Şi îngerii, o, câte si câte i-au adus :
 
Dar el e bun şi -mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te-nchină, zi : "Doamne-ţi mulţumesc".