Cunoscuţi din cele mai vechi vremuri, delfinii au fost socotiţi mult timp peşti. Prin observaţiile şi studiile făcute s-a ajuns însă la concluzia că, deşi seamănă cu peştii în ceea ce priveşte forma corpului, sunt mai înrudiţi cu mamiferele terestre prin multe caractere. În primul rând delfinii, ca şi toate celelalte mamifere, nasc pui pe care îi hrănesc cu lapte, tot aşa cum fac şi pisicile, câinii, oile, dintre animalele domesticite de om, sau leii, iepurii, maimuţele şi altele dintre cele săl batice. De asemenea, la fel ca toate mamiferele terestre, delfinii respiră prin plămâni şi nicidecum prin branhii cum fac peştii. Aşa se explică faptul că delfinii trebuie să iasă, din când în când, la suprafaţa apei pentru a respira aerul atmosferic, în timp ce peştii îşi iau oxigenul necesar respiraţiei direct din apă.
Un alt caracter foarte important, ce de monstrează înrudirea strânsă a delfinilor cu mamiferele, este acela că au o temperatură a corpului proprie şi constantă, în jurul a 36°C, spre deosebire de alte vertebrate ca peşti, broaşte, şopârle şi altele a căror temperatură se modifică odată cu cea a locului în care se găsesc. În afară de aceste caractere tipice, delfinii mai au şi alte puncte de înrudire cu mamiferele.
Delfinii vorbesc?
În lungile şi numeroasele lor călătorii pe mări şi oceane, marinarii, ca şi pescarii ce se aventurează în larg pentru un timp mai lung au avut prilejul, în repetate rânduri, să audă un fel de fluierături, scârţâituri, sau un fel de lătrături, ce s-au dovedit a fi sunete produse de delfini. Cunoscând acestea, delfinologii au urmărit şi acest aspect, constatând că delfinii sunt destul de «vorbăreţi», aceste sunete făcând parte din categoria semnalelor de comunicare dintre ei. Pentru a înţelege mai bine rostul şi semnificaţia «vorbirii» delfinilor, s-a recurs la înregistrarea diverselor sunete, pentru a se afla, în primul rând, de câte feluri sunt ele, ca apoi să se poată verifica dacă există vreo legătură între un anumit fel de sunet, emis de un delfin, şi o anumită reacţie a celorlalţi. Constatările au fost surprinzătoare, ajungându-se la concluzia că, într-adevăr, delfinii în situaţii diferite emit sunete diferite. Astfel s-a observat că de câte ori în bazinele delfinariilor apar obiecte sau animale noi, delfinii produc un anumit fel de fluierături, însoţite de o oarecare agitaţie, după care se grupează în cârd, înotând împreună.
Delfinii emit şi sunete ce nu pot fi auzite de om.
Aparate speciale au dovedit că afară de sunetele obişnuite delfinii mai produc o altă categorie de unde sonore, cu frecvenţe de peste 20 000 hertzi, adică ultrasunete.
Asemenea sunete produc şi alte mamifere, cum sunt liliecii, dar spre deosebire de aceştia, la delfini ele au căpătat o semnificaţie mai largă, îndeplinind roluri mult mai complexe.
Dacă urechea delfinilor este capabilă să audă sunetele cu frecvenţe de peste 20 000 Hz, înseamnă că ei sunt capabili să le şi emită, deoarece în altă situaţie recepţionarea lor n-ar mai avea sens.
Ca şi prima categorie de sunete, ultrasunetele sunt folosite de delfini pentru a comunica între ei şi, dar si pentru a se orienta în timpul migraţiilor sau al scufundărilor, pentru a depista hrana şi duşmanii, pentru a recunoaşte unele obiecte sau animale, ca şi mărimea acestora.
Numeroase şi complicate experienţe, făcute în delfinarii, au demonstrat că delfinii nu emit astfel de sunete dacă nu au nevoie sau dacă nu simt în preajma lor un alt delfin cu care să comunice. Tot prin fluierături, dar de alt fel, delfinii-mamă îşi cheamă puii ce se îndepărtează, iar aceştia se întorc imediat, orientîndu-se după semnalele auzite. Alte semnale transmise de delfini indică prezenţa hranei din abundenţă, ceea ce face ca în scurt timp de la emiterea lor să înceapă a sosi şi alţii la ospăţ. De asemenea s-au înregistrat sunete specifice produse de delfini atunci când se încerca prinderea unui exemplar dintr-un cârd. În clipa pericolului delfinul urmărit scotea un fel de fluierat, la auzul căruia toţi ceilalţi se împrăştiau care încotro.
Toate aceste sunete, asemănătoare fluierăturilor, sunt auzite, în general, de om şi,aşa cum s-a constatat, ele au frecvenţe cuprinse cam între 4 000—18 000 Hz, putând fi produse după voinţă în diferite tonalităţi, de diferite tipuri, fiecare tip de tonalitate constituind pentru delfini un anumit semnal. De asemenea s-a constatat că semnalele transmise de o anumită specie sunt înţelese de delfinii aceleiaşi specii, chiar dacă aceştia trăiesc în zone geografice mai îndepărtate.
Dacă doi delfini se află în bazine diferite, dar atât de apropiate ca să se poată auzi, ei comunică necontenit, dacă între ei s-ar interpune un zid izolator fonic, care să oprească trecerea undelor emise de unul din delfini, celălalt nu va mai răspunde, şi-n consecinţă nici primul nu va mai emite sunete. Dacă în «discuţia» delfinilor intervin cercetătorii, cu ajutorul aparatelor de emis ultrasunete, aceştia manifestă supărare, afişată printr-o stare de agitaţie, însoţită de producerea de fluierături, măcăituri etc.
Ultrasunetele dau delfinilor posibilitatea să se ajute între ei atunci când este cazul. De exemplu, delfinii bolnavi emit sunete care înseamnă cerere de ajutor. Imediat cei din jur sosesc şi le dau îngrijirile necesare, care constau, de obicei, în ridicarea delfinului bolnav la suprafaţa apei, pentru a-i înlesni respiraţia. Dacă un pui de delfin a scăpat de sub supraveghere şi un rechin neobservat ajunge prin apropiere, prima reacţie a puiului când îl vede este de a cere ajutor, cerere care se face tot prin semnale ultrasonore.
Interesant este faptul că undele ultrasonore se pot produce simultan şi independent de cele sonore, aceasta îngreunînd mult înţelegerea deplină a modului cum se produc ele.
Delfinul se orienteaza cu ajutorul sonarului, radarul cu ultrasunete, asemenea liliacului. Emite continuu semnale sonore scurte (ultrasunete), care se reflecta pe obiectele aflate în preajma.
Au delfinii coarde vocale?
O problemă foarte greu de rezolvat a fost cea referitoare la organul cu care sunt produse aceste sunele, adică problema «coardelor vocale» ale delfinilor.
Delfinii nu au coarde vocale, dar în ţesuturile moi ale capului sunt prezenţi nişte saci aerieni.
Alternînd sunetele cu pauze, mai lungi sau mai scurte, şi contractînd, mai mult sau mai puţin sacii aerieni, ca şi deschiderea eventului, delfinii reuşesc să producă mai multe feluri de sunete, fiecare având, în «limbajul» lor, o anume semnificaţie. În acest fel ei pot emite un număr de mai multe semnale, din care, aşa cum susţin specialiştii, 32 deja se cunosc, ele fiind şi înregistrate.
În ceea ce priveşte producerea simultană a mai multor categorii de sunete, două sau chiar trei, se pare că acestea s-ar datora faptului că fiecare sac aerian poate acţiona şi independent, fără participarea celor alăturaţi. Există, însă, şi posibilitatea ca unele sunete să poată fi produse şi de cutele mucoasei laringelui. Altesemnale sonore sunt produse de orificiul nazal si sunt reflectate de suprafata concava a craniului, dupa care sunt focalizate de lentila acustica, formata dintr-un tesut adipos, aflat deasupra botului si fetei.
Bibliografie: „Delfinii” de Modest Gutu, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1974
Referat trimis de Viorel Voicila, clasa aVa B
3 comentarii