Eşti aici

Fetita surdo-muta, de Edmondo de Amicis

Versiune tiparSend by email
Voturi: 520

N-aş fi putut să sfârşesc mai bine luna mai, decât cu vizita de azi dimineaţă. Sunase clopoţelul şi alergam să deschid, când auzii pe tata că strigă cu totul cuprins de mirare:
— Ce, tu eşti, Gheorghe?

Era grădinarul ce-l avusesem la vila noastră din Chieri.
Plecând de la noi, şi-a aşezat familia la Cordova şi a plecat în Grecia, unde a lucrat trei ani la drumul de fier. Debarcase numai în ajun la Genova şi venea chiar de la gară. A cam îmbătrânit, însă este tot vesel şi rumen la faţă. Tata îl chemă în casă, dar el nu primi şi întrebă îndată cu sfială, făcându-se foarte serios:
— Vă rog, spuneţi-mi ce-mi face familia? Cum merge micuţa mea Gigia?
— Toţi erau foarte bine, acum vreo două zile, răspunse mama, care, recunoscând glasul lui Gheorghe, venise la intrare.

Gheorghe se înveseli.
— Slavă ţie, Doamne! grăi el, cu totul înduioşat. Nu în-drăzneam să mă duc la Institutul de surdo-muţi, până nu voi afla mai întâi ce face Gigi, biata fată! Îngăduiţi-mi, vă rog, să-mi las aici legătura asta, ca să mă reped până acolo. Sunt trei ani de când n-am văzut-o!
Tata îmi spuse:
— Du-te şi tu cu el, Enrico.
— Iertaţi-mă, vă rog, numai un cuvânt, zise grădinarul în pragul uşii.
Tata îl întrerupse zicându-i:
— Dar, ia spune-mi, treburile cum ţi-au mers?
— Bine! răspunse el. Mulţumesc lui Dumnezeu! Am strâns ceva parale. Dar vreau să întreb: a învăţat ceva mica mea mută? Când am lăsat-o era ca un biet dobitoc, nu price-pea nimica, sărmana fiinţă! De, ce să spun? Eu nu mă prea încred în făgăduielile şcolilor astea. A învăţat semnele? Nevastă-mea mi-a scris în mai multe rânduri: fata noastră învaţă să vorbească, face progrese! Însă eu îmi ziceam: Ce-mi foloseşte mie, că ea vorbeşte prin semne, dacă nu ştiu să le fac şi eu?! Cum o să ne înţelegem! Biata fetiţă! Acelea sunt bune ca să se înţeleagă între ei: un nenorocit cu altul. Dar bine şi atât! Dar cum merge de altfel? Spuneţi-mi, vă rog?

Tata zâmbi uşor şi îi zise:
— Nu-ţi spun nimic, o să vezi singur; du-te, du-te, şi nu-i răpi nici măcar un minut din fericirea de a te revedea.
Plecarăm. Institutul e aproape. Pe când mergem cu paşi grăbiţi, grădinarul îmi vorbea cu mâhnire:
— Săraca fată! Să se nască ea cu aşa un păcat! N-am avut nici măcar fericirea s-o aud zicându-mi tată; şi ea nu m-a auzit niciodată zicându-i fata mea! Când mă gândesc că n-a rostit şi nici măcar n-a auzit în viaţa ei grăindu-se un singur cuvânt, mă cuprinde groaza. Nu ştiu cum să-i mulţumesc domnului acela milostiv, care a plătit cheltuielile de intrare în Institut. Păcat că n-a putut s-o primească înainte de a fi împlit opt ani. E de trei ani acolo. Acum are unsprezece anişori. Ia spune-mi, domnule Enrico, a crescut? E veselă?
— Mai ai puţină răbdare şi o să o vezi singur! îi răspunsei eu, iuţind pasul.
— E departe Institutul? întrebă el. Eram plecat când a dus-o nevastă-mea acolo, aşa că nu ştiu unde e!... Mi se pare că am ajuns! adăugă.

Într-adevăr, tocmai sosisem. Intrarăm în sala de vizite şi un îngrijitor veni să ne întrebe ce poftim.
— Sunt tatăl copilei Gigia Voggi, zise grădinarul, te rog cheam-o îndată!
— Fetele sunt în curte! răspunse îngrijitorul. Mă duc să vestesc pe doamna profesoară!
Gheorghe nu mai putea nici să vorbească, nici să stea la un loc de neastâmăr, se uita la tablourile de pe pereţi, fără să vadă nimica.

În sfârşit, uşa se deschise şi intră o profesoară ţinând de mână o fată îmbrăcată cu o rochiţă albă, vărgată cu roşu şi cu un şorţ alb. Tatăl şi copila se priviră mai întâi o clipă, apoi scoaseră un ţipăt şi se aruncară unul în braţele altuia.
Fetiţa plângea şi se ţinea cu amândouă mâinile de gâtul tatălui său.

Tatăl se depărta puţin ca să o privească de sus până jos, apoi zise cu bucurie:
— Ce mult a crescut! Ce frumoasă s-a făcut, săraca fată! scumpa mea mută! Doamnă, dumneata eşti profesoara ei? Te rog, spune-i să-mi facă câteva semne, doar voi înţelege ceva din ele. O să mă silesc să le învăţ şi eu cu încetul. Te rog, spune-i să-mi zică ceva, aşa cum vorbeşte ea!
Profesoara zâmbi şi spuse copilei rar şi lămurit, uitându-se drept în faţa ei:
— Cine este domnul care a venit să te vadă?
Iar fetiţa zâmbi şi răspunse cu un glas gros, straniu, oarecum sălbatic, dar foarte limpede:
— Este tata!

Grădinarul se dădu un pas înapoi şi strigă ca un nebun:
— Vorbeşte! Se poate! Se poate, Doamne, aşa minune! Vorbeşte, fata mea? Spune-mi, vorbeşte sau visez? Apoi o luă în braţe şi o sărută de mai multe ori pe frunte.
— Doamnă profesoară! grăi el, spune-mi te rog, cum s-a făcut aceasta? Eu credeam că vorbeşte prin semne, şi văd că vorbeşte, vorbeşte ca oamenii. Te rog, desluşeşte-mi şi mie minunea aceasta?
— Domnule, răspunse profesoara, metoda semnelor nu se mai întrebuinţează. Acum avem o altă metodă nouă. N-ai auzit despre aceasta?
— Nu ştiu nimic! răspunse grădinarul, uimit. Lipsesc de trei ani din ţară, poate chiar că mi-a şi scris nevasta şi eu n-am înţeles. Sunt cam greu de cap. O, dragă fetiţă, acum mă înţelegi, îmi auzi glasul! Ia răspunde-mi mie, mă auzi? Auzi ce-ţi spun eu?

— Nu, omule! zise profesoara, nu-ţi aude glasul, pentru că este surdă; înţelege după mişcarea buzelor cuvintele ce i se spun, dar n-aude vorbele şi n-aude nici măcar pe acelea pe care le pronunţă. Le spune pentru că am învăţat-o literă cu literă, cum trebuie să mişte buzele şi limba, şi ce suflare trebuie să scoată din piept şi din gât ca să-şi formeze glasul. Grădinarul asculta cu gura căscată şi nu pricepea nimic.
— Spune-mi, drăguţă! zise el fetiţei, vorbindu-i la ureche, îţi pare bine, că s-a întors tata?
El aşteptă răspunsul. Fetiţa se uită nedumerită la el şi nu scoase nici o vorbă. Tatăl se tulbură.

Profesoara zâmbi, apoi zise:
— Nu ţi-a răspuns pentru că nu ţi-a văzut mişcarea buzelor. I-ai vorbit la ureche. Întreab-o iarăşi, uitându-te drept în faţa ei.
Tatăl repetă întrebarea, uitându-se la ea:
— Îţi pare bine că s-a întors tata şi că n-o să mai plece?
Fetiţa care se uitase bine la gura lui, răspunse desluşit:
— Da, îmi pare bine că te-ai întors, dar să nu mai pleci niciodată!
Tatăl o sărută, nebun de bucurie, apoi ca să se încredin-ţeze că într-adevăr vorbeşte, îi puse o mulţime de întrebări:
— Cum o cheamă pe mama ta?
— Antonia.
— Dar pe surioara ta?
— Adelaida.
— Cum se numeşte Institutul acesta?
— Institutul surdo-muţilor.
— Ştii să-mi spui cât face doi ori zece?
— Douăzeci!

Şi, pe când ne aşteptam să-l vedem râzând de fericire, el deodată începu să plângă. Erau însă lacrimi de bucurie.
— Fii cu inimă, îi zise profesoara. Trebuie să te bucuri, iar nu să plângi: nu vezi că-ţi întristezi fata?
Grădinarul luă mâna profesoarei şi o sărută de mai multe ori, zicând:
— Îţi mulţumesc din adâncul inimii, scumpa mea doamnă! Iartă-mă, nu sunt vrednic să-ţi mulţumesc precum s-ar cuveni!
— Să nu crezi că fetita dumitale ştie numai să vorbească, adăugă profesoara. Ea ştie să scrie şi să citească, face socoteli şi cunoaşte numele tuturor obiectelor trebuincioase. Ştie de asemenea şi puţină istorie şi geografie. Acum e în clasa a II-a normală; când le va face şi pe celelalte două, o să ştie să se apuce de vreun meşteşug. Avem mulţi şcolari de-ai noştri în serviciul negustorilor, şi ei servesc pe muşterii tot aşa de bine ca oricare altul sănătos.

Grădinarul înmărmurise, parcă i se întunecase mintea. Se uita la fată, scărpinându-şi fruntea. Parcă-ar fi vrut să mai întrebe ceva şi nu cuteza.
Profesoara porunci îngrijitorului să cheme o elevă din clasa pregătitoare, o fetiţă cam de opt anişori, ce intrase de curând în institut.
— Fetiţa aceasta, zise profesoara, este dintre acelea pe care le învăţăm cele dintâi elemente. Iată cum procedăm: vreau să o fac să scoată sunetul e. Bagă de seamă.
Profesoara deschise gura, cum o deschidem când rostim acest sunet, şi făcu semn fetiţei să o deschidă şi ea tot aşa. Copila o imită. Atunci profesoara îi făcu semn să scoată glasul. Copila se sili, dar în loc de e, grăi o.
— Nu, spuse profesoara, nu este bine.
Şi apucând amândouă mâinile fetei, îşi puse una pe gât şi alta pe piept, apoi repetă e. Copila, simţind mişcarea gâtului şi a pieptului profesoarei, deschise gura şi pronunţă foarte limpede pe e.

Tot astfel, profesoara o puse să pronunţe pe c şi d, şi alte sunete, ţinând mereu pe pieptul său mânuşiţele copilei.
— Ai înţeles acum? zise ea grădinarului.
Bietul om înţelesese, dar părea şi mai mirat decât înainte de a fi înţeles.
— Aşa le învăţaţi să vorbească? întrebă el, după un minut de gândire, uitându-se la profesoară. Aveţi atâta răbdare, să vă ocupaţi de ele, luându-le în parte una câte una? Şi aceasta o faceţi timp de ani întregi? O Doamne, dar dumneavoastră sunteţi nişte fiinţe sfinte, nişte îngeri! Nici nu se află pe pământ vreo plată vrednică de o asemenea răbdare! Ce să mai zic, săracul de mine, când văd asemenea minuni? Lasă-mă, te rog, să mai vorbesc puţin cu fiica mea!

Şi luând-o la o parte, începu s-o întrebe şi ea să-i răspundă.
Bietul om râdea cu ochii plini de lacrimi, bătându-şi genunchii cu palmele şi se uita la fiica sa, uimit de bucurie că o auzea vorbind, apoi întrebă pe profesoară, dacă i se îngăduie să mulţumească domnului director.
— Domnul director nu este acasă, răspunse profesoara. Dar poţi să mulţumeşti unei alte persoane. Aici, fiecare copilă este dată în îngrijirea unei alte copile mai mari, care-i ţine loc de soră mai mare sau de mamă. Fata dumitale este îngrijită de o surdo-mută de şaptesprezece ani, o fată foarte bună, fiica unui brutar. Ea-ţi iubeşte copila şi ţi-o îngrijeşte de minune. Sunt doi ani de când o piaptănă, o ajută să se îmbrace, o învaţă să coasă, îi cârpeşte rufele şi-i ţine de urât.
-Gigia, spune-mi cum o cheamă pe măicuţa ta de aici?
Fetiţa zâmbi şi răspunse:
— Caterina Giordano! Apoi întorcându-se spre tatăl său adăugă: E foarte bună cu mine!
Îngrijitorul ieşi din odaie la un semn făcut de profesoară şi se întoarse îndată însoţit de o surdo-mută blondă, voinică, cu chipul vesel şi îmbrăcată tot ca fetiţa, dar cu şorţul cenuşiu. Ea se opri în pragul uşii, roşie la faţă şi având capul plecat, dar zâmbind. Era mare şi zdravănă ca o femeie în toată firea, dar chipul îi era copilăros.

Gigia alergă la ea, o luă de mână ca pe o copilă şi o duse la tatăl său, zicându-i cu vocea sa cea groasă:
— Caterina Giordano!
— Ah! Dragă copilă, exclamă tatăl Gigiei, întinzând mâna ca să o mângâie, însă o retrase îndată şi adăugase: Bună copilă! Dumnezeu să-ţi ajute şi să-ţi dea toate fericirile. Eu, care-ţi urez binele, sunt un lucrător cinstit, un sărman părinte, şi-ţi urez aceasta din tot sufletul!
Surdo-muta mângâia mereu pe mica Gigia, surâzând şi ţinând ochii în jos. Grădinarul vorbea întruna şi se uita la dânsa ca la o icoană.

— Dacă vrei, poţi să-ţi iei astăzi fata, zise profesoara.
— Dar cum să nu vreau! Desigur! O iau cu mine la Condova şi o aduc mâine.
Fetiţa ieşi ca să se pregătească de plecare şi tatăl său continuă: Sunt trei ani de când n-am văzut-o! O iau cu mine la ţară, dar vreau mai întâi să mă plimb puţin cu ea prin oraş, ca să o vadă toţi. Vreau să mă duc cu ea pe la prietenii mei, ca s-o audă ce bine vorbeşte. Ah, Doamne! Frumoasă zi fu şi asta. Zi de dulce mângâiere! Mulţumescu-ţi ţie, Doamne!
Fetiţa sosi şi tatăl îi zise: Ia-mă de braţ, drăguţă. Vă mulţumesc din tot sufletul la toţi şi toate. O să mai vin înadins, ca să vă mulţumesc!

Apoi, oprindu-se pe pragul uşii, rămase puţin pe gânduri şi, lăsând jos mâna fetei, se întoarse şi zise:
-Sunt sărac, cu toate acestea vreu să dau şi eu partea mea acestui institut! şi, scoţând punga, luă din ea o monedă de douăzeci de lire în aur şi o puse pe masă.
— Nu, nu, domnule! zise profesoara. Ia-ţi banii, eu nu-i pot primi. Ia-i, îi vei da directorului, când îl vei vedea, dar sunt sigură că nici el n-o să ţi-i primească. Ai muncit prea mult, ca să-i câştigi; păstrează-i! Noi îţi suntem tot aşa de recunoscători pentru generozitatea ce ai arătat, ca şi cum i-am fi primit.
— Ba nu! zise grădinarul, îi las deocamdată aici, şi apoi vom vedea.
Dar profesoara îi băgă moneda în buzunar, fără ca să-i dea timpul de a o împiedica.
Atunci, el nu mai cuteză să zică nimic, dete din cap şi luându-şi ziua bună de la profesoară şi de la tânăra surdo-mută, îşi luă fetiţa de mână şi plecă pe uşă, spunându-i vesel:
— Haide, haide, drăguţa mea, vino draga tatii!

Iar fetiţa, plină de bucurie, cum ieşi pe poartă, grăi cu glasul ei cel gros:

- Ce soare mare!

Cuvinte cheie: 

Comentarii

Anonim
Mie, 09/10/2008 - 16:09
Voturi: 226
o poveste extraordinar de induiosatoare .mi-au dat lacrimile cand i-am citit-o fiicei male de 3 ani inainte de culcare.multumesc ca existati si ne ajutati in tot ce priveste un copil!
Anonim
Lun, 10/13/2008 - 15:25
Voturi: 165
a fost fosrte frumoasa . Cand am citito mi-au dat lacrimile a fost foare frumoasa .ma bucur ca exista povesti
Anonim
Joi, 10/30/2008 - 11:46
Voturi: 161
Va rog unde gasesc cartea cu aceasta nuvela?. Este ok dar îi trebuie fiicei mele la scoala si nu am gasit-o în Librărie
Anonim
Joi, 10/24/2013 - 09:49
Voturi: 43
este o poveste minunata!!
Anonim
Mie, 11/05/2008 - 11:19
Voturi: 159
e o poveste foarte interesanta,imi place
Anonim
Sâm, 11/15/2008 - 07:39
Voturi: 148
imi place foarte mult aceasta poveste mia si dat o lacrima cand am cititi nu mai puteam plancgeam intruna ...............
Anonim
Dum, 11/16/2008 - 05:05
Voturi: 138
este o poveste frumoasa
Anonim
Mar, 11/19/2013 - 17:12
Voturi: 43
povestea a fost emotionanta si am invatat ca chiar daca Gigia s-a nascut surdo-muta ea a invatat sa vorbeasca si sa scrie.
Anonim
Lun, 11/17/2008 - 11:50
Voturi: 150
este o poveste foarte rumoasas.imi dau.lacrimile cand o aud.:((.dar ma bucur ca gigia a fost ajutata .cu drag,delia
Anonim
Mar, 10/23/2012 - 19:14
Ai votat 3. Voturi: 91
super tare!!!
Anonim
Mar, 10/23/2012 - 19:16
Voturi: 101
supr tare!!!mi-a placut mult
Anonim
Lun, 10/29/2012 - 15:34
Voturi: 89
o poveste cu adevarat frumoasa
Anonim
Vin, 10/25/2013 - 18:23
Voturi: 50
a fost o poveste foarte frumoasa,si imi doresc ca toti copii care au probleme sa fie cineva care sa-i ajute cum a fost si fetita din poveste
Anonim
Dum, 11/11/2012 - 19:44
Voturi: 106
uau foarte frumoasa poveste
Anonim
Dum, 11/11/2012 - 19:47
Voturi: 106
in clasa am avut in cartea de civica un fragment din acesta poveste dar cand am citito in intregimema cuprins un sentiment de suferinta,dar a fost si bucuria tatalui si a tuturor.a fost minunat!
Anonim
Joi, 07/19/2012 - 14:14
Voturi: 114
e super misto cum se termina povestea daca mai era
Anonim
Mar, 10/09/2012 - 17:59
Voturi: 96
este o poveste foarte buna pentru mine
Anonim
Mie, 10/31/2012 - 21:04
Voturi: 98
a fost tare mie imi trebuia la lectia de Ed Civica shi nu o aveam in nici o carte dar am avut noroc ca am gasit-o aici...
Anonim
Mie, 10/31/2012 - 20:58
Voturi: 102
A Fast extraordinar de frumoasa si mă bucur ca mi-am făcut tema la civica
Anonim
Lun, 11/19/2012 - 15:56
Voturi: 98
Poveste foarte frumoasa,trista,dar si mai trist este cand vezi comentariile cu o gramada de greseli gramaticale.Si sunt scrise de elevi ai claselor a-III-a.....
Anonim
Lun, 11/19/2012 - 15:56
Voturi: 101
Poveste foarte frumoasa,trista,dar si mai trist este cand vezi comentariile cu o gramada de greseli gramaticale.Si sunt scrise de elevi ai claselor a-III-a.....
Anonim
Dum, 01/27/2013 - 14:08
Voturi: 80
foarte frumos trebuie citita
Anonim
Joi, 02/27/2014 - 15:18
Voturi: 3
Una din cele mai frumoase Povesti!
Anonim
Joi, 02/27/2014 - 15:17
Voturi: 4
Oooooo.......
Joi, 11/14/2013 - 14:04
Voturi: 43
foarte misto!!!!!
Joi, 11/14/2013 - 14:02
Voturi: 56
misto?!
Anonim
Mie, 11/27/2013 - 18:50
Voturi: 29
O poveste trista la inceput foarte emotionanta dar cu final fericit...
Anonim
Dum, 11/17/2013 - 13:48
Voturi: 55
chiar frumoasa povestea oare cum ar fi daca as fi surdo mut ?cred ca rau! e bine sa fii sanatos :)
Anonim
Mar, 11/22/2011 - 19:39
Voturi: 123
no coment
Anonim
Lun, 05/14/2012 - 14:15
Voturi: 112
ua e impresionant
Anonim
Dum, 11/18/2012 - 17:30
Voturi: 86
imi place aceasta poveste incantatoare ma bucur ca chiar daca in cartea de civica e doar un fragment eu am citit o toata
Anonim
Lun, 10/21/2013 - 17:09
Voturi: 46
A fost o poveste minunata!.....
Anonim
Lun, 10/21/2013 - 14:24
Voturi: 57
draguta,putin trista.......... chiar daca nu am citito toata.
Anonim
Lun, 05/14/2012 - 14:14
Voturi: 117
a fost frumoasa,dar cam trista
Anonim
Joi, 11/21/2013 - 15:13
Voturi: 35
Da dar eu caut sa nu vb cum fac de unde aflu si eu de unde fac rost
Anonim
Mie, 10/19/2011 - 21:55
Voturi: 141
foarte foarte frumoasa imi trebiue
Anonim
Lun, 10/31/2011 - 17:13
Voturi: 146
interesant...
Anonim
Sâm, 10/29/2011 - 17:20
Voturi: 136
Este o poveste minunata.Chiar merita sa fie citita.A fost SUPER!Deci Edmondo-de-amicis , ai o fana
Joi, 11/03/2011 - 16:30
Voturi: 136
O poveste plina de emotie ,tristete si bucurie o poveste incantatoare , EXTRAORDINARA minunata nici nu crede
Anonim
Joi, 10/25/2012 - 20:39
Voturi: 97
e o poveste deosebit de frumoasa;va multumesc ca ati pus o pe acest site
Anonim
Mar, 02/28/2012 - 20:40
Voturi: 107
foarte frumos foarte inspirat
Anonim
Mar, 10/22/2013 - 17:18
Voturi: 52
mi-a placut foarte mult.este de cinci stele
Anonim
Dum, 10/28/2012 - 14:03
Voturi: 98
ba mai mult stil
Anonim
Dum, 11/15/2009 - 12:22
Voturi: 146
Extraordinara povestea nu am mai auzit ca se poate face asa ceva unei persoane!As vrea s-o citesc in fiecare zi dar nu prea o gasesc!
Anonim
Mar, 12/22/2009 - 14:16
Voturi: 145
mey yo nuj. daca e toata povestea...
Anonim
Vin, 01/22/2010 - 08:55
Voturi: 172
e foarte frumoasa
Anonim
Vin, 01/22/2010 - 08:58
Voturi: 139
mey yo nuj.daca e toata povestea...
Anonim
Vin, 10/15/2010 - 15:42
Voturi: 143
e o poveste prea frumoasa Ma inpresionat mult cand tatal a aflat ca fiica lui vorbeste!
Anonim
Vin, 10/15/2010 - 18:01
Voturi: 136
Mi s-a parut la inceput trista, pentru ca nu putea auzi dar intr-un final macar putea vorbi cu vocea groasa si asta insemna mult pentru tatal sau si pentru ea.Este o poveste foarte interesanta, sa o cititi!!!Ve-ti putea invata din aceasta poveste lucruri interesante si anume ca:Sa te multumesti cu a fii sanatos,pentru ca sanatatea conteaza cel mai mult!!!
Anonim
Sâm, 10/16/2010 - 14:49
Voturi: 146
foarte frumos.

Pagini


Adaugă comentariu nou

Designed by: criserb.com