Eşti aici

Ion Creanga - La cirese

Versiune tiparSend by email
Voturi: 1930

Odată, vara, pe-aproape de Moşi, mă furişez din casă şi mă duc, ziua miaza-mare, la moş Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur nişte cireşe; căci numai la dânsul şi încă la vro două locuri din sat era câteun cireş văratic, care se cocea-pălea de Duminica Mare. Şi mă chitesc eu în mine, cum s-o dau, ca să nu mă prindă. Intru mai întâi în casa omului şi mă fac a cere pe Ioan, să ne ducem la scăldat.

— Nu-i acasă Ion, zise mătuşa Mărioara; s-a dus cu moşu-tău Vasile sub cetate, la o chiuă din Codreni, s-aducă nişte sumani. Căci trebuie să vă spun că la Humuleşti torc şi fetele şi băieţii, şi femeile şi bărbaţii; şi se fac multe giguri de sumani, şi lăi, şi de noaten, care se vând şi pănură, şi cusute; şi acolo, pe loc, la negustori armeni, veniţi înadins din alte târguri: Focşani, Bacău, Roman, Târgu-Frumos, şi de pe aiurea, precum şi pe la iarmaroace în toate părţile. Cu asta se hrănesc mai mult humuleştenii, răzeşi fără pământuri, şi cu negustoria din picioare: vite, cai, porci, oi, brânză, lână, oloi, sare şi făină de păpuşoi; sumane mari, genunchere şi sărdace; iţari, bernevici, cămeşoaie, lăicere şi scorţuri înflorite; ştergare din borangic alese, şi alte lucruri, ce le duceau lunea în târg de vânzare, sau joia pe la mănăstirile de maice, cărora le vine cam peste mână târgul. Apoi dar, mai rămâi sănătoasă, mătuşă Mărioară! vorba de dinioarea; şi-mi pare rău că nu-i vărul Ion acasă, că tare-aş fi avut plăcere să ne scăldăm împreună... Dar în gândul meu: Ştii c-am nimerit-o? bine că nu-s acasă; şi, de n-ar veni degrabă, şi mai bine-ar fi!... Şi, scurt şi cuprinzător, sărut mâna mătuşei, luându-mi ziua bună, ca un băiat de treabă, ies din casă cu chip că mă duc la scăldat, mă şupuresc pe unde pot şi, când colo, mă trezesc în cireşul femeii şi încep a cărăbăni la cireşe în sân, crude, coapte, cum se găseau. Şi cum eram îngrijit şi mă sileam să fac ce-oi face mai degrabă, iaca mătuşa Mărioara, c-o jordie în mână, la tulpina cireşului.

— Dar bine, ghiavole, aici ţi-i scăldatul? zise ea, cu ochii holbaţi la mine; coboară-te jos, tâlharule, că te-oi învăţa eu

Dar cum să te cobori, căci jos era prăpădenie! Dacă vede ea şi vede că nu mă dau, zvârr! de vro două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chiteşte. Apoi începe a se aburca pe cireş în sus, zicând: Stai, măi porcane, că te căptuşeşte ea, Mărioara, acuş! Atunci eu mă dau iute pe-o creangă, mai spre poale, şi odată fac zup! în nişte cânepă, care se întindea de la cireş înainte şi era crudă şi până la brâu de naltă. Şi nebuna de mătuşa Mărioara, după mine, şi eu fuga iepureşte prin cânepă, şi ea pe urma mea, până la gardul din fundul grădinii, pe care neavând vreme să-l sar, o cotigeam înapoi, iar prin cânepă, fugind tot iepureşte, şi ea după mine până-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de sărit; pe de lături iar gard, şi hârsita de mătuşă nu mă slăbea din fugă nici în ruptul capului! Cât pe ce să pună mâna pe mine! Şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ; căci, să nu spun minciuni, erau vro zece-douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă şi deasă cum îi peria, de care nu s-a ales nimica. Şi după ce facem noi trebuşoara asta, mătuşa, nu ştiu cum, se încâlceşte prin cânepă, ori se împiedică de ceva, şi cade jos. Eu, atunci, iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvârl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, şi-mi pierd urma, ducându-mă acasă şi fiind foarte cuminte în ziua aceea...

Dar mai în deseară, iaca şi moş Vasile, cu vornicul şi paznicul, strigă pe tata la poartă, îi spun pricina şi-l cheamă să fie de faţă când s-a ispăşi cânepa şi cireşele... căci, drept vorbind, şi moş Vasile era un cărpănos ş-un pui de zgârie-brânză, ca şi mătuşa Mărioara. Vorba ceea: A tunat şi i-a adunat. Însă degeaba mai clămpănesc eu din gură: cine ce are cu munca omului? Stricăciunea se făcuse, şi vinovatul trebuia să plătească. Vorba ceea: Nu plăteşte bogatul, ci vinovatul. Aşa şi tata: a dat gloabă pentru mine, şi pace bună! Şi după ce-a venit el ruşinat de la ispaşă, mi-a tras o chelfăneală ca aceea, zicând:

— Na! satură-te de cireşe! De-amu să ştii că ţi-ai mâncat liftiria de la mine, spânzuratule! Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? Şi iaca aşa cu cireşele; s-a împlinit vorba mamei, sărmana, iute şi degrabă: Că Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişag.

Galerie video: 
Cuvinte cheie: 

Comentarii

Anonim
Dum, 03/02/2008 - 10:59
Voturi: 252
super o fost pevestirea mai ales ultima parte
Anonim
Mar, 03/11/2008 - 19:12
Voturi: 312
e foarte frumoasa povestea aceasta desi nu a reusit de a citi-o comentariul meu este mai de graba o intrebare nu-i asa ca creanga a fost un mare povestitor?
Anonim
Mar, 12/20/2011 - 17:15
Voturi: 203
este foarte frumoasa povestea
Anonim
Mar, 03/18/2008 - 21:55
Voturi: 222
este frumos fragmentul
Anonim
Vin, 12/09/2011 - 13:21
Voturi: 212
dece nu arata partea in care il bate pe Nica adica Ion?
Anonim
Mar, 04/01/2008 - 22:07
Voturi: 215
foarte tare povestea...super amuzanta....:D
Anonim
Joi, 11/29/2012 - 13:43
Voturi: 153
da foate amuzant bine ca am vazut video si am citito oricum am tema cu ea
Anonim
Mar, 06/05/2012 - 16:46
Voturi: 182
mie imi plac foarte mult povestile lui Ion Creanga
Anonim
Mie, 05/30/2012 - 17:13
Voturi: 204
ESTE FF FAINA ASA TRAIAU COPII DI VREMEA ACEEA
Anonim
Mar, 05/22/2012 - 17:15
Voturi: 193
TARE :)
Anonim
Lun, 03/19/2012 - 15:51
Voturi: 202
va rog sa nu mai fiti mofturosi ptc unii dintre voy ziceti k nu va place povestea dak nu va placeti dc ati citit-o si mai ales dc ati scris in comm? oricum,Ion Creanga,THE best 4 ever!!!
Anonim
Mie, 01/11/2012 - 14:48
Voturi: 200
a fost super palpitanta maii ales ultima parte legata de cearta:D:D
Anonim
Vin, 12/09/2011 - 13:19
Voturi: 213
e tare frumoasa mai ales ca am tema cu ea
Mar, 06/10/2014 - 19:26
Voturi: 17
Zuperbfain
Anonim
Vin, 01/03/2014 - 17:48
Voturi: 66
foarte foarte foarteeeeeee frumoasa povestea mai ales filmul
Anonim
Lun, 06/17/2013 - 17:05
Voturi: 94
a fost super tare si povestea si filmul si ion era tare nazdravan pe atunci si a avut ce povesti
Anonim
Joi, 06/06/2013 - 17:40
Voturi: 105
cool
Anonim
Joi, 06/06/2013 - 17:37
Voturi: 108
nu- mi prea place
Anonim
Mie, 02/06/2013 - 17:39
Voturi: 131
mie mi lene sa citesc povestea
Anonim
Mie, 01/23/2013 - 18:46
Voturi: 145
tare
Anonim
Vin, 01/18/2013 - 17:42
Voturi: 144
De Ion Creanga ati aflat ca eu pupaza am furat, ciresul la scuturat, hainele mama milea luat, pe porc mam razbunat ca vrund sa il calaresc un pic lam trantit ca pe un nimic.
Anonim
Vin, 01/04/2013 - 15:54
Voturi: 139
Foarte frumos filmul si povestea
Anonim
Vin, 12/28/2012 - 12:01
Voturi: 140
frumos dar nu prea
Mar, 06/10/2014 - 19:26
Voturi: 19
Super tare.Am avut tema sa o citesc pe 11.06.2014
Anonim
Joi, 05/01/2008 - 16:24
Voturi: 222
e educativ si amuzant
Anonim
Sâm, 05/24/2008 - 10:36
Voturi: 200
e ff frumoasa poveste!! mie numi prea plashe sa citesc!dar poveste asta si volumul amintiri din copilarie merita citita de orisicine!!1 care vrea id meu el este andreuta_capsunyka_2008
Anonim
Dum, 05/25/2008 - 09:43
Voturi: 481
nasoll```....nash``...pa
Anonim
Lun, 05/26/2008 - 12:21
Voturi: 214
a fost foarte amuzant si foarte interesant mai ales sfarsitul.a fost foarte destept gandinduse ca va pute fura cirese daca il cheama pe ioan la scaldat.
Anonim
Lun, 05/26/2008 - 12:23
Voturi: 213
a fost foarte amuzant.mia placut mai ales sfarsitul.a fost foarte destept cand sa gandit ca poate fura chemandul pe ioan la scaldat .si a avut noroc ca ioan nu a fost aca.
Anonim
Mie, 05/28/2008 - 15:03
Voturi: 206
kaloomea...
Anonim
Joi, 05/29/2008 - 14:37
Voturi: 207
frumoasa cartea ''Amintiri din kopilarie''...e interesanta
Anonim
Joi, 05/29/2008 - 21:35
Voturi: 223
povestile lui creanga sunt bune rau(tari)
Anonim
Joi, 08/28/2008 - 15:51
Voturi: 229
plashe povestea mooolt...da
Anonim
Vin, 11/14/2008 - 02:24
Voturi: 213
Wsm Bianca!=))Ce intrebare=))Creanga a fost un mare povestitor ashai??=))Pusc de ras =))
Anonim
Mar, 12/30/2008 - 15:23
Voturi: 305
ion creanga nu trebuia sa fie batut astfel doar o pedeapsa dar si ion creanga a avut vina
Anonim
Lun, 01/12/2009 - 15:11
Voturi: 435
super. nu merita asa o bataia dar a fost frumos
Anonim
Sâm, 02/28/2009 - 13:32
Voturi: 238
este foarte frumoasa povestea si toate povestile scrise de ion creanga sunt frumoase dar bine asta nu este o poveste ci o amintire din nazdravaniile lui decand era mic
Anonim
Joi, 04/16/2009 - 14:38
Voturi: 216
imi place povestirea. ai deasemenea povestile si tot ce a mai scis ion creanga. este un scriitor minunat.
Anonim
Joi, 04/16/2009 - 14:41
Voturi: 195
mi-a placu ff mult povestirea. mi-au placut si celelalte povesti sau povestiri pe care le-a mai scris ion creanga.este si afost si cred ca va mai fi un scriitor minunat.id meu eu_skumpa_daniela
Anonim
Mar, 05/12/2009 - 19:45
Voturi: 201
Frumoasa poveste,mi-a placut. Citit-o ca va v-a prinde bine!
Anonim
Joi, 05/21/2009 - 13:40
Voturi: 195
Foarte frumoasa povestea.Mi-a placut foarte mult can matusa Marioara il fugarea pe Ion.
Anonim
Sâm, 05/30/2009 - 17:56
Voturi: 217
e super povestea
Anonim
Mie, 12/30/2009 - 18:43
Voturi: 205
Frumoasa..povestea..imi.plache.k.NIca.face.el.ce.face.sa.manance.bataie.shi.reuseste....fetitza_qu_fitze
Anonim
Mie, 01/13/2010 - 22:04
Voturi: 211
ff frumos merita citit ok ma ajutat la scoala si nu mai daia da e si frumoasa.......id meu xxingerashultauxx
Anonim
Dum, 01/17/2010 - 17:15
Voturi: 198
....super povestea....si cai scurta:D;):X:X:X:*:*:*
Anonim
Lun, 02/08/2010 - 11:48
Voturi: 200
ff mumoasa poveastea si a primit nica o mama de bataie ...asa-i treabuia......multe aventuri a mai avut nica
Anonim
Mar, 02/09/2010 - 19:37
Voturi: 211
Itivoi rapnde eu laintrebare bianca, da, asa este Ion Creanga a fost c-l mau-i mare povestitor.Si a scria niste povesti forte frumoase si foarte amuznte!
Anonim
Dum, 04/18/2010 - 20:59
Voturi: 216
nu a fost cine stie ce cam plictisitor
Anonim
Mar, 05/18/2010 - 15:20
Voturi: 202
scurta dar asta nu e toata presupun
Anonim
Sâm, 06/12/2010 - 16:42
Voturi: 190
super tare nu am cuvintemam uitat si pe youtube

Pagini


Adaugă comentariu nou

Designed by: criserb.com