Pe iubitul său măgar,
Ziua, noaptea tot aleargă
Însă truda-i e-n zadar.
Caută azi, caută mâine,
Tot întreabă: – N-aţi zărit
Un măgar frumos şi sprinten,
Pe măgaru-mi cel vestit?
– N-am văzut, îi spune unul,
Altu zice-aşa râzând:
– Auzit-am pe măgaru-ţi:
"Haplea, Haplea!" tot strigând.
Un al treilea zice: – Hapleo,
Mai acum primii o ştire,
Că măgaru-ţi a pornit
Drept la vechea mănăstire.
Haplea-i crede şi tot umblă,
Văi şi dealuri răscoleşte,
Însă nici măcar urechea
Din măgaru-i nu zăreşte.
Iar nădejdea când o pierde,
Nu e trist, nici supărat,
Ba e vesel şi tot zice:
– Bogdaproste c-am scăpat!
Am scăpat şi chiar prea ieftin,
Ce mai vorbă, am noroc,
Bravo mie, unu-i Haplea,
Care scapă şi din foc.
– Cum esti vesel? Unu-ntreabă,
Ce vorbeşti , măi, c-ai scăpat?
Un măgar avut-ai, Haplea,
Na, şi-acela ţi-a zburat.
– Mi-a zburat, dar ia gândeşte,
Să fi fost şi eu călare,
Mă pierdeam şi eu cu dânsul,
Vezi, norocu-mi este mare.
1 comentariu