Povestea curcubeului, de Bucur Milescu

Şapte stele multicolore au alunecat într-o dimineaţă de pe boltă şi au căzut pe Pământ. Au încercat să se înalţe din nou, fluturându-şi razele, dar zadarnic. Simţindu-se într-un loc străin şi îndepărtat au început să plângă.

Şi lacrimile stelei albastre au colorat mările şi văzduhul, iarba şi pădurea şi-au luat culoarea din lacrimile stelei verzi; florile au îmbinat culorile celorlalte stele. Lumea devenea tot mai frumoasă pe Pământ,dar stelele nu-şi încetau plânsul.

Vieţuitoarele s-au strâns toate înduioşate şi au încercat să le ajute. Păsările s-au oferit să le înalţe pe aripile lor. Dar în scurtă vreme au fost învinse de atâta înălţime. Au mulţumit pentru frumosul penaj cu care s-au ales din nobila încercare şi au cerut sfatul altor fiinţe. Împăratul Păianjenilor veni în sfârşit, după multă gândire, cu o idee.

-Numai singure vă puteţi salva – le zise . Pentru aceasta, timp de şapte ani învăţaţi să toarceţi fir din propriile lacrimi. Apoi, vă veţi urca pe vârful cel mai înalt şi veţi înălţa pod de pânză subţire până la cer.

Aşa făcură. Şi când vieţuitoarele pământului văzură casa multicoloră înălţată pe  cer, ştiură că stelele în sfârşit ajunseseră iarăşi la casa lor. Se bucurară, dar le păru şi rău, pentru că le îndrăgiseră foarte.

Îşi alinară părerea de rău privind culorile cu care stelele înzestraseră Pământul.Când şi când,după ce ploaia spăla văzduhul, pământenii revedeau cu nostalgie podul stelelor colorat în roz, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Îi dădură numele de Curcubeu, semnul apropierii dintre Pământ şi Cer.