Bunele maniere la supermarket

0

A lua sau a nu lua copiii la cumpărături, acesta este un subiect care provoacă multe controverse. În timp ce unii sunt de părere că micuţii nu ar trebui aduşi la cumpărături în supermarket sau la mall, alţi părinţi sunt de părere că această atitudine este discriminatoare.

În plus, unii se plâng că oricum nu ar avea cu cine să lase copilul acasă când pleacă la cumpărături.

Evident, dreptatea este undeva la mijloc, dar din fericire există soluţii. Atâta timp cât copilul ştie cum să se comporte atunci când îşi însoţeşte părinţii la magazin, toată lumea va fi fericită.

Înainte de a te revolta sau de a duce lucrurile la extrem, ţine cont că un copil se plictiseşte extrem de repede într-un loc în care nu găseşte nimic interesant pentru el.

Evident zona de jucării, jocuri şi cărţi care există în orice supermarket poate fi destul de atractivă pentru cel mic, însă poate deveni o capcană pentru toată familia. Înainte de a pleca de acasă, spune-i celui mic care sunt regulie în privinţa unor noi achiziţii pentru el. Spune-i care sunt lucrurile pe care le aveţi de cumpăraţi şi arătă-i lista de cumpărături de la care nu va veţi abate, indiferent de insistenţele sale. Dacă urmează însă să primească un cadou şi veţi cumpăra o nouă jucărie, anunţă-l lucrul acesta şi spune-i că va trebui să fie cât se poate de hotărât atunci când se va afla în faţa ofertei, altfel riscaţi să petreceți toată ziua în supermarket.

Citește și:   Bunele maniere pentru când copiii interacționează cu adulții

Alte reguli pe care cel mic trebuie să le ştie, atunci când mergeţi la cumpărături:

  • În magazin nu se ţipă, nu se vorbeşte tare şi nu se aleargă, pentru a nu-i deranja pe ceilalţi oameni care se află în magazin şi pentru a nu provoca accidente. Pe lângă faptul că cel mic s-ar putea răni, există şi riscul să dărâme produsele de pe rafturi, ceea ce n-ar fi tocmai plăcut.
  • Rafturile cu dulciuri ar putea deveni neinteresante, dacă cel mic are învăţătată deja lecţia – alegem doar produse sănătoase, care nu ne fac rău.
  • Un lucru foarte important pentru părinţi, de această dată : supermarket-ul nu este locul în care poţi să începi să îi faci educaţie copilului. Evită scenele de acest tip din magazin, şi dacă observi că cel mic îşi pierde răbdarea şi este în pragul unei crize de nervi sau de plâns, încerca să te grăbeşti pentru a pleca mai repede. Nu începe cu ameninţări şi nu ridica tonul.
  • Poţi transformă vizita la supermarket într-o călătorie fascinantă şi educativă pentru cel mic dacă îmbraci fiecare acţiune de acolo într-o poveste. De exemplu, îi poţi povesti despre fructe, legume, despre cum se prepară pâinea sau care este drumul alimentelor de când acestea sunt produse până când ajung la voi în casă.
  • Învaţă-l pe cel mic regulile atunci când sunteţi la casa de marcat, pentru a plăti: cum trebuie să respecte rândul, să aşeze produse în ordine pe bandă , să salute vânzătorul şi amintește-i că nu are voie să iasă niciodată din magazin cu produse fără că acestea să fie achitate înainte.

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?