Ce, cat si cum vorbim

11
Felul cum vorbim, ce vorbim şi cât vorbim este foarte important şi reprezintă o caracteristică a fiecărei persoane. Doar ascultându-ne , oamenii din jurul nostru îşi pot forma o impresie despre ceea ce suntem.Cum vorbim

-Vom formula propoziţii şi fraze corecte, clare, pronunţăm clar cuvintele, fără să ne grăbim, dar nici nu le tărăgănăm.

– Tonalitatea va fi moderată, nu vom vorbi tare, dar nici foarte încet. În primul caz îi vom deranja pe cei din jurul nostru care nu sunt interesaţi de conversaţie şi au altă preocupare în momentul respectiv, în al doilea caz îl silim pe interlocutor la un efort sporit pentru a înţelege ce spunem sau riscăm să fim înţeleşi greşit.

– Vom privi persoana căreia ne adresăm, nu vom sta într-o parte, nu vom privi în altă direcţie. În caz contrar interlocutorul va înţelege că ceea ce îi spunem nu este important sau că el nu este o persoană importantă pentru noi.

– Chiar şi atunci când suntem nemulţumiţi vom păstra o tonalitate politicoasă.

– Nu vom face gesturi largi, teatrale, în general evităm să gesticulăm.

– În timpul conversaţiei nu vom ţine mâinile în buzunare.

– Nu vorbim cu gura plină sau mestecând gumă de mestecat.

– Dacă suntem în grup abordăm subiecte pe care le înţeleg toate persoanele prezente.

– Ne susţinem punctul de vedere cu argumente, fără a ţine morţiş să arătăm că avem dreptate.

– În niciun caz nu vom căuta să ne arătăm superioritatea faţă de ceilalţi, chiar dacă avem mai multe cunoştinţe în domeniul respectiv.

– Dacă nu cădem de acord în privinţa unor lucruri, nu-i vom admonesta pe interlocutori, nu vom formula păreri critice la adresa lor, putem încheia cu o propoziţie simplă ( „Aceasta este părerea mea!” , „Eu cred că ar fi bine dacă…” , ” Poate că ar fi mai bine să…” , „Ai dreptate, dar s-ar mai putea si asa…” etc. ). Nu vom încerca să ne impunem părerea prin ridicarea tonului.

Citește și:
Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea

– Vom folosi un limbaj politicos, fără injurii, expresii vulgare, gesturi vulgare.

– Vom folosi ori de câte ori este cazul expresiile : te rog, mulţumesc, imi dai voie, îmi permiţi, te rog să mă ierţi, scuză-mă.

– Nu vom monopoliza discuţia.

Despre ce vom vorbi

– Subiectul ales va interesa interlocutorul ( sau ceilalţi participanţi la conversaţie).

– Nu vom vorbi despre lucruri pe care nu le cunoaştem. În acest caz ne cerem scuze, spunând că nu avem cunoştinte despre acel subiect.

– Nu vom vorbi de rău o persoană care nu este de faţă, evităm criticile.

– Nu vom pune întrebări indiscrete.

– Nu vom face observaţii jignitoare, chiar dacă avem dreptate.

– Nu ne vom lăuda cu realizările noastre, indiferent de domeniu. Dacă totuşi vrem să ne referim la evenimente importante din viaţa noastră, o vom face cu modestie, fără să insistăm prea mult.

– Vom discuta orice fel de probleme cu părinţii, fraţii, alte persoane foarte apropiate, în care avem mare încredere.

– Este bine să evităm discutarea unor probleme familiale cu persoane pe care le cunoaştem mai puţin.

– La aniversări, petreceri, vom alege subiecte vesele, de larg interes.

– Cu prietenii putem discuta despre cărţi, şcoală, filme, jocuri, calculator etc.

– Ne vom asigura întotdeauna că interlocutorul este interesat de subiectul ales.

– Nu vom povesti aceleaşi întâmplări de mai multe ori aceloraşi persoane, se vor plictisi cu siguranţă, oricât de interesant ni s-ar părea nouă subiectul.

Citește și:
Cine mângâie florile când sunt supărate?

– Nu vom folosi cuvinte al căror înţeles nu-l cunoaştem.

– Nu vom folosi prea des tot felul de onomatopee pentru a-i face pe ceilalţi să priceapă ce avem de spus.

Cand vorbim

– Ori de câte ori suntem întrebaţi.

– Dacă ştim că un coleg, prieten are o problemă îi putem adresa câteva cuvinte de încurajare. În raport cu reacţia acestuia, vom continua sau nu conversaţia.

– Nu vom întrerupe niciodată pe cineva când vorbeşte, vom aştepta până termină ce are de spus.

– Cand ne întâlnim pe stradă cu o persoană de vârsta noastră, după salut putem avea iniţiativa unui dialog. Dacă persoana este mai în vârstă, vom vorbi numai dacă aceasta începe o conversaţie.

– Când intrăm într-un grup în care se discută, nu vom încerca să schimbăm noi subiectul discuţiei. Vom participa în mod politicos la discuţie.

– Dacă discutăm cu o persoană şi observăm că aceasta vrea să încheie discuţia, nu vom insista, nu o vom reţine, vom încheia discuţia.

Cât vorbim

– Nu vom căuta să acaparăm discuţia, chiar dacă noi considerăm că spunem lucruri interesante, nu vom vorbi mult, îi vom lăsa şi pe ceilalţi să-şi spună părerea.

– Nu vom cădea nici în cealaltă extremă, adică să nu vorbim deloc.

Indiferent de situaţie trebuie să vorbim corect gramatical, chiar dacă persoanele patenere de conversaţiei ne sunt foarte apropiate. Pentru a vorbi corect şi fluent trebuie să cunoaştem bine limba noastră şi să citim cât mai mult pentru a ne îmbogăţi vocabularul şi a avea cunoştinţe din diverse domenenii.


11 comentarii

  1. Sunt de acord cu toate afirmatiile,iar acest site m-a ajutat si ma ajuta in continuare la limba romana si matematica pentru ca sunt cu sora mea si parinti mei in Portugalia.succes cu site-ul!
     (0)
     (0)
  2. Acest site mi-a fost si imi este in continuare folositor.Faptul ca aici gasesc informatii despre plante si animale imi este foarte folositor.Dintre toate cel mai mult mia folosit categoria "Teste si evaluari"
     (0)
     (0)
  3. site asta este frumos si educativ mai bn citesc ceva de felul acesta decat toate porcariile de jocuri sa mi strice mintea
     (0)
     (0)
  4. site asta este frumos si educativ mai bn citesc ceva de felul acesta decat toate porcariile de jocuri sa mi strice mintea
     (0)
     (0)

Lasă un comentariu