Învaţă-l să fie recunoscător şi să mulţumească pentru cadouri!

1

Învaţă-l care sunt bunele maniere atunci când primeşte un cadou încă de când este foarte mic, pentru a nu ajunge să transforme momentele plăcute în situaţii jenante, iar cei care vin în vizită încărcaţi cu daruri să nu ajungă să plece jigniţi.

Momentele aniversare, petrecerile şi sărbătorile nu au cum să nu vină fără o mulţime de cadouri pentru copil. Poate nu toate vor fi pe gustul lui, poate nu îi stârnesc în niciun fel interesul sau pur şi simplu nu îi plac anumite lucruri pe care le primeşte, însă cel mic nu trebuie să ajungă să arate asta celui care i-a oferit cadoul.

Copiii nu ştiu să mintă în astfel de situaţii şi nici să se prefacă, însă pot învăţă să fie recunoscători, în ciuda dezamăgirii.

Iată ce poţi să faci pentru a-l învăţă pe copilul tău să fie recunoscător şi cum să mulţumească pentru cadoul primit.

Fii un model pentru el

Este aproape imposibil să îl îveți pe copil să fie recunoscător, dacă tu nu îţi exprimi recunoştinţă faţă de alţii, atunci când situaţia o cere. Dacă părinţii se poartă politicos în viaţă de zi cu zi cu toţi cei din jur, la fel va face și cel mic. Nu în ultimul rând, părinţii trebuie să îşi exprime recunoştinţă în primul rând faţă de copiii lor, dacă vor să le predea această lecţie. Aşadar, atunci când copilul tău a făcut un desen pentru tine sau a venit cu o notă mare de la şcoală, arată-i recunoştinţa şi mulţumeşte-i pentru a-l face să se simtă apreciat.

Citește și:   Maniere pentru prima zi de şcoală

Vorbeşte cu copilul tău despre ceea ce înseamnă “a dărui”. Spune-i că atunci când oferi un cadou, îţi arăţi dragostea şi grija pentru cel căruia i-l dai, iar cadoul nu este altceva decât o formă de a spune cuiva cât de mult înseamnă pentru tine şi cât de special este.

Puteţi face împreună mici scenarii. Imaginaţi-vă împreună că cel mic primeşte un dar care nu îi place. Pune-l să spună câteva lucruri pozitive despre cadoul imaginar, în aşa fel încât să complimenteze darul sau pe cel care l-a dăruit.

Va mai trebui să îl înveţi că întotdeauna contează mai mult ce se ascunde în spatele cadoului: dragostea persoanei care i l-a dăruit, plăcerea aceluia de a-i face o surpriză.

Insistă cât mai mult pe emoţii. Spune-i copilului tău că nu trebuie să rănească niciodată sentimentele nimănui, cu atât mai mult a celui care s-a gândit la el şi a avut plăcerea de a-i aduce un cadou. Îi poţi spune, de asemenea, că dacă va reacţiona urât sau va face comentarii nepotrivite atunci când primeşte un cadou, ar putea să îl piardă de prieten pe cel care a avut intenţia de a-i face o bucurie.

Citește și:   Surpriză pentru elevi

Asigură-l pe copilul tău că îl vei asculta întotdeuna şi, dacă nu îi place un cadou, să vină să îţi spună şi să vorbiţi despre asta între patru ochi. De regulă, cadourile sau unele produse pot fi schimbate la magazine.

.


Distribuie:

Un comentariu

  1. Cadouri corporate pe

    Intra-adevar, este foarte important cum primesti un cadou si este bine ca cei mici sa invete inca de pe acum ce trebuie sa faca in diverse cazuri. Acesta este incarcat de semnificatii, asa ca atunci cand este deschis el devine o parte importanta din relatia celor doua persoane.

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu