Cifrele Romane: origine şi exemple

0

Cifrele romane au apărut ca metodă de a număra pe degete. “I” reprezintă un deget. Când arăţi cinci degete, degetul mare şi arătătorul formează împreună litera “V” şi de aici V a început să reprezintă cifra 5. Cele zece degete se aliniază în linie dreaptă şi formează un X, de aici X a devenit 10.

Sistemul de numerotare

Marii oameni de ştiinţă precum Aristotel şi Arhimede au avut nevoie de un sistem ceva mai complex pentru a face calculele. Astfel, sistemul de numere a fost extins.

Cuvântul latin “centum” înseamnă 100 şi astfel 100 a fost marcat cu un “C”. “M” provine tot de la un cuvânt latinesc şi anume “mile” care înseamnă 1000. Sistemul roman nu are numărul zero.

Principalele cifre romane sunt reprezentate prin şapte litere

I = 1

V = 5

X = 10

L = 50

C = 100

D = 500

M = 1000

Exemplu:

XVI = 16 (10 + 5 + 1 = 16). În sistemul roman, litera cu cea mai mare valoare este prima, urmată de litera care are o valoare mai mică şi tot aşa. Astfel se face adunarea.

Citește și:   Ce este timpul şi cum funcţionează ceasul

Scăderea cifrelor romane se face plasând litera cu valoare mai mică în faţa celei mai mari. De exemplu: IV = 5 – 1=4. CM= 1000 – 100= 900.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?