Cum se modifică corpul uman în spațiu

0

Te-ai întrebat până acum cum ar fi să trăieşti pentru o perioada în spaţiu? Sau cum ar fi să pleci în expediţia vieţii tale la mii de kilometri depărtare de Pământ? Viaţa în spaţiu poate fi fascinantă, dar dacă te gândeşti să devii astronaut nu ar strica să ştii că o astfel de carieră ar putea aduce în viaţa ta multe schimbări. Chiar şi corpul uman se transformă în spaţiu. Iată cum se întâmplă acest lucru:

– În spaţiu creşti în înălţime. În perioda celor şase luni pe care le petrec pe Staţia Spaţială Internaţională cei mai mulţi astronauţi cresc în înălţime. Pentru că nu există gravitaţie, coloana vertebrală creşte şi în felul acesta persoană care a călătorit în spaţiu se întoarce pe Pământ cu câţiva centimetri mai înaltă, chiar după prima expediţie.

– Faţa devine “pufoasă” şi picioarele subţiri. În spaţiu, fluidele din corp se redistribuie. Pe Pământ, fluidele din corpul uman sunt distribuite neuniform datorită gravitaţiei. Cea mai mare parte a fluidelor sunt împinse spre extremităţile joase şi doar puţine fluide rămân în partea superioară. Pe orbită, această ordine se schimbă.

Citește și:   Cuceritorii Spaţiului Cosmic - Iuri Gagarin

– La întoarcerea pe Pământ cei mai mulţi astronauţi au nevoie de o perioadă de adaptare, pentru a se obişnui din nou cu gravitaţia. O perioadă cei mai mulţi dintre ei vor scapă din mâna obiectele pe care le folosesc. După şase luni în spaţiu, este dificil să te adaptezi la viaţa într-un loc unde obiectele cad dacă le scapi din mână.

– Masa musculară se topeşte. În spaţiu, nu este nevoie că muşchii să susţină corpul. Muşchii unui astronaut se adaptează imediat la această situaţie atunci când ajunge în spaţiu. Partea cea mai grea este tot la revenirea pe Pământ, de aceea atunci când se află pe staţia spaţială astronauţii fac exerciţii fizice timp de două ore pe zi, pentru a-şi menţine masa musculară de care au nevoie atunci când se întorc pe Pământ.

– Densitatea oaselor scade în spaţiu. Exerciţiile fizice făcute pe staţia spaţială sunt utile şi pentru a preveni scăderea densităţii osoase. Dacă nu fac exerciţii fizice, astronauţii ajung să piardă şi până la 1% din densitatea osoasă.

Citește și:   Stările de agregare ale materiei

– Cei mai mulţi dintre astronauţii care au plecat în expediţii în spaţiu au spus că s-au confruntat de foarte multe ori cu insomnii.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?