De ce plutesc bărcile pe apă?

0

O barcă şi orice alte obiecte concepute să plutească au la baza una dintre cele mai cunoscute legi ale fizicii: Legea lui Arhimede. Legea lui Arhimede sau principiul lui Arhimede este o lege a staticii fluidelor, care afirmă că un corp scufundat într-un fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid dislocat de către corp. Această forţă se numeşte forţă arhimedică sau forţa lui Arhimede. A fost descoperită în mod empiric de către Arhimede în secolul al III-lea i.Hr. şi demonstrată în secolul al XVI-lea. Uzual, se poate vorbi şi de legea plutirii corpurilor, deşi, nu toate corpurile scufundate ajung să plutească datorită forţei arhimedice.

Principiul lui Arhimede explică cum plutesc obiectele

Ai observat ce se întâmplă atunci când intri în cada plină cu apă? Nivelul apei din cadă creşte, iar acest lucru se întâmplă pentru că “disloci” o parte din cantitatea de apă cu corpul tău, iar acea apă trebuie să se ducă undeva. Important pentru a pluti este ca obiectul să disloce o cantitate de apă care este egală cu greutatea sa.

Citește și:   Cutremurele: de ce se produc şi câteva recorduri

De ce o barcă de oţel pluteşte iar o bară de oţel se scufundă?

Legea lui Arhimede se aplică şi în acest caz. Nu este foarte greu să construieşti o barcă în aşa fel încât greutatea acesteia să fie dislocată înainte ca această să ajungă complet în apă. Motivul este acela că interiorul unei bărci este aer. Spre deosebire de o barcă, o bară de oţel este făcută în întregime din acest metal. Densitatea medie a unei bărci – combinaţia de oţel şi aer – este mică comparativ cu densitatea medie a apei. Astfel, doar o mică parte a bărcii trebuie să se scufunde în apă înainte de a fi dislocată greutatea bărcii.


Distribuie:

Lasă un comentariu