Când e mai bine să înveţi: dimineaţa devreme sau seara târziu?

0

Când înveţi cel mai bine? Dacă simţi că cel mai bine înveţi seara târziu când în toată casa se lasă liniştea, să ştii că nu eşti singurul. Dar acest obicei ar putea să îşi pună amprenta asupra ta şi să începi să te simţi din ce în ce mai obosit, dacă nu îți organizezi timpul așa cum trebuie.

În timp ce mulţi elevi spun că cel mai bine învaţă la primele ore ale zilei, există şi elevi care spun că sunt mai productivi seara. Când vine vorba de capacitatea creierului şi implicit de abilitatea de a prelucra informaţia, elevii şi studenţii spun că obţin rezultate mai bune atunci când învaţă seara, iar ceea ce poate părea o surpriză pentru părinţi este că şi studiile în domeniu au arătat acest lucru.

Dacă şi tu faci parte din acea categorie de elevi care se pot concentra mai bine seara şi atunci pot învăţa mult mai bine decât în alt moment al zilei, trebuie să îţi dai seama că există o problema pe care e posibil să o fi simţit deja pe propria piele. De obicei, pentru cei mai mulţi dintre elevi, școala începe dimineaţă devreme. În acest caz, oricât de uşor ţi-ar fi să înveţi seara târziu gândeşte-te cât de greu va fi să te trezeşti dimineaţa. De asemenea, studiile au arătat că dacă nu te odihneşti suficient, rezultatele tale şcolare vor avea de suferit!

Citește și:   Termeni și condiții sau Termene și condiții

Iată câteva sfaturi care te pot ajuta să îţi maximizezi timpul de studiu:

  • Încearcă să îţi dai seama dacă eşti o persoană matinală sau, din contră, una nocturnă. E posibil să fii surprins chiar tu însuţi de ceea ce vei constata. Încearcă să te trezeşti dimineaţa devreme şi vezi dacă poţi să înveţi!
  • Explică-le părinţilor de ce îţi este mai uşor să înveţi noaptea. Nu este cazul să apară neînţelegeri între voi, atunci când tu preferi să stai până târziu. Părinţii trebuie să ştie că îţi dedici timpul studiului şi nu pierzi nopţile.
  • Atunci când îţi propui să înveţi noaptea stabileşte ora fixă la care începi. Opreşte televizorul şi apucă-te de învăţat.
  • Impune-ţi şi o oră la care te vei opri. În acel moment va trebuie să închizi cărţile şi caietele şi să te culci.
  • Nu pierde timpul cu mesaje, Facebook sau jocuri. Ai toată ziua la dispoziţie să te ocupi de acestea.
Citește și:   4 sfaturi pentru un birou ordonat

După o perioada în care ai încercat ambele variante, ar trebui să îţi dai seama dacă dai mai mult randament dimineaţa sau dacă înveţi mai bine seara târziu. Indiferent de ce moment al zilei vei alege pentru studiu, ai grijă că programul tău să fie echilibrat. Este nevoie să înveţi şi să îţi faci temele, dar în acelaşi timp nu trebuie să neglijezi orele de somn sau cele de relaxare şi destindere de care oricine are nevoie.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?