Cum construiești un anemometru

1

Anemometrul este un instrument cu ajutorul căruia se poate măsură viteza aproximativă a vântului.

Materiale necesare pentru a construi un anemometru: două rigle de lemn lungi de 45 cm şi late de 2-3 cm, patru cutii de conserve sau patru jumătăţi de mingi de cauciuc, un suport de lemn şi câteva cuie.

Montaţi aceste piese: Aşezaţi cele două rigle în formă de cruce şi fixați-le una peste alta printr-un cui lung, care să iasă în afară cam 3-4 cm.

La capetele riglelor fixați câte o cutie sau o jumătate de minge, având grijă să fie dirijate toate cu deschiderea în aceeaşi direcţie. Fixarea se face cu câteva cuişoare. Una dintre ele va fi vopsită într-o culoare vizibilă şi în contrast cu culoare celorlalte trei, de exemplu, roşu sau negru, iar restul în alb.

În acest fel, va fi uşor să urmăriţi și să număraţi rotaţiile instrumentului. Locul unde cuiul central este înfipt în tija suportului trebuie să fie mai larg decât grosimea cuiului şi să fie bine uns, pentru a permite o rotire uşoară. Ideal ar fi ca aici să se monteze un mic rulment cu bile, care ar reduce mult frecarea.

Citește și:   Lucruri incredibile inventate de copii

Plasaţi instrumentul într-un spaţiu aerat, cât mai degajat de pomi sau de clădiri.

Pentru a determina viteza aproximativă a vântului în kilometri pe oră, număraţi rotaţiile care se fac timp de 30 de secunde şi împărţiţi cifra la 8. Comparaţi rezultatul cu concluziile pe care le trageţi după indicaţiile din scara lui Beaufort. Instrumentul poate fi gradat şi folosit numărul de rotaţii pe care le face la anumite viteze un vehicul în mers: 10-20-30 km/oră.


Un comentariu

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?