Cum să îl faci să înțeleagă matematica

0

Matematica este pentru unii elevi o materie dificilă. Chiar şi copiii care înţeleg matematica de mici pot ajunge să nu mai fie atât de încântaţi de această materie, odată ce apar noţiunile din ce în ce mai complexe și odată cu acestea și confuziile.

Iată câteva moduri prin care ai putea să îl ajuţi pe cel mic la matematică pentru a putea face faţă cu brio acestei materii la şcoală.

  1. Vorbeşte cu el şi spune-i să îţi prezinte toate îngrijorările pe care le are legat de matematică. Poate cel mic nu este atât de dispus să îţi spună toate problemele cu care se confruntă, însă aceasta este o bună ocazie de a-i arăta că îl susţii şi îl sprijini în momentele dificile prin care orice elev trece.
  2. Încearcă să faci împreună cu copilul tău un plan prin care acesta să prevină toate grijile care pot apărea. Orice plan va avea succes dacă copilul recunoaşte că are o problemă, contribuie şi el la plan şi se simte pregătit să îl pună în aplicare.
  3. Vorbeşte cu profesorul copilului tău. Aceste griji şi temeri pot fi analizate şi discutate, modelele de învăţare pot fi identificate şi de fiecare dată poate fi găsită o soluţie, chiar cea mai bună soluţie. Întâlnirea cu profesorul de matematică al copilului te va ajuta să stabileşti o relaţie bună cu acesta şi să poţi comunica astfel, mult mai uşor, pe viitor cu acesta.
  4. Ca să poată să aibă încredere în el atunci când este vorba de matematică, copilul trebuie să o înţeleagă, nu doar să memoreze nişte formule pe care să le aplice. Încercaţi să faceţi împreună cât mai multe probleme de matematică, găsiţi soluţii şi moduri diferite de rezolvare şi vei observa că micuţul tău va începe să înţeleagă matematică şi să facă progrese la această materie care i-a dat bătăi de cap.
  5. Pentru a-l ajuta pe cel mic la matematică te poţi folosi de experiențe familiare. În felul acesta copilul va conştientiza cât de importantă este matematica şi cât de utilă este în viaţa de zi cu zi.
  6. Ajută-l să înveţe şi să exerseze să calculeze mental folosind cât mai multe combinaţii de numere ( cu o cifră, 2, 3) pentru a face scăderi, adunări, înmulţiri şi împărţiri. Acest lucru îi oferă instrumentele de bază pe care copilul le va aplica în diverse situaţii în care vor apărea probleme şi totodată îi oferă şi încrederea că are răspunsurile corecte.
  7. Menţine-i atenţia asupra matematicii chiar şi în timpul activităţilor zilnice. Îl poţi pune să calculeze lungimea şi masa unor obiecte din cameră sau poate calcula consumul de benzină al maşinii pe un anumit traseu şi aşa mai departe.
  8. Încurajează-l să rezolve problemele de matematică în cât mai multe feluri, să găsească cât mai multe soluţii, în felul acesta putând să verfice şi dacă rezultatul pe care l-a obţinut este cel corect.

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?