Lucruri pe care profesorii își doresc ca elevii să le știe despre ei

0

Începe şcoala şi odată cu noul an vin şi noi provocări, dar nu doar pentru elevi, ci şi pentru profesori. La fel ca şi cei pe care îi învaţă, profesorii au aşteptările lor. Înainte de începerea unui an şcolar şi reîntâlnirea cu profesorii poate ar fi bine să afli care sunt lucrurile pe care aceştia şi-ar dori că fiecare elev să le ştie despre ei şi despre ceea ce fac şi care sunt provocările cărora trebuie să le facă față pe parcursul anului şcolar.

Nu au întotdeauna suficient timp

Sunt mulţi profesori care se plâng că nu au suficient timp pentru a pregăti lecţiile şi materialele aşa cum şi-ar dori, iar programul ajunge să îi copleşească de multe ori. Întâlnirile, temele şi testele, notele, comunicarea cu părinţii, problemele provocate de elevi la clasă sunt doar câteva motive care limitează şi mai mult timpul pe care îl au la dispoziţie profesorii pentru a pregăti orele.

Nevoile diverse pe care le au elevii

Printre provcarile cărora trebuie să le facă faţă profesorii sunt şi nevoile diverse pe care le au elevii şi cărora trebuie să le răspundă cu succes. Profesorii încearcă să se plieze situaţiilor diverse care apar tot timpul şi de cele mai multe ori sunt nevoiţi să consume energie şi resurse pentru a găsi cea mai bună rezolvarea a problemelor.

Resurse insuficiente

Din nefericire, sistemul de învăţământ se confruntă cu o permanentă lipsa a resurselor. Profesorii se plâng de multe ori că nu au la dispoziţie fonduri pentru a procura acele materiale care i-ar face pe elevi să înţeleagă conceptele mai bine şi să înveţe mult mai uşor.

Alinierea la noile cerinţe

O altă provocare pe care o întâmpina profesorii în ultimii ani este aceea de a se alinia la noile cerinţe. Odată cu dezvoltarea tehnologie şi cu accesul din ce în ce mai facil la informaţii, nu este uşor să găseşti cea mai atractivă metodă de a-i face pe copii să se concentreze la ore şi nu să se joace pe telefonul mobil chiar şi în timpul orelor.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?