Meteorologie distractivă

0

Animalele, păsările şi chiar insectele prevăd schimbările vremii cu multă precizie şi uneori mai înainte ca sistemele performante să semnaleze ceva.

Observând comportamentul lor şi învăţând cum să îl interpretăm, putem şi noi să dăm unele prognoze meteo.
Astfel, va fi timp urât dacă veţi observa că pisicile se ling mult pe urechi, dacă văcuţele se strâng pe câmp unele lângă altele, dacă rândunelele zboară aproape de suprafaţa pământului, dacă păsărelele nu mai cânta, dacă albinele se refugiază ziua în stup, dacă găinile fac baie în praf, dacă peştii sar peste suprafaţa apei, dacă porumbeii se întorc în columbar înainte de vreme.

Este aproape sigur că se apropie o furtună dacă muştele sau ţânţarii înţeapă deosebit de agresiv fără să se ferească de om, dacă licuricii strălucesc seara în vârful ierburilor, dacă animalele sunt nervoase şi agitate.

Va fi timp frumos dacă privighetoarea va cânta toată noaptea, dacă rândunelele vor zbura în înaltul cerului, dacă muştele vor zbura grupate în mici roiuri ce se învârtesc, dacă sorparlele vor ieşi să se încălzească la soare etc.
De altfel, la ţară, mulţi bătrâni ştiu să prevadă vremea folosindu-se tocmai de astfel de semne, pe care tradiţia populară le-a păstrat.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?