Surprize pentru mame de 8 martie

0

De 8 martie, poţi să o surprinzi pe mama ta în câteva moduri inedite. O vei face să plutească de fericire şi emoţie cu câteva lucruri simple, care nu sunt nici cadouri, nici buchete imense de flori, deşi şi pe acestea le merită cu prisosinţă.

Ce poţi să faci ca să o surprinzi pe mama ta de 8 martie

  • Fă-ţi temele înainte ca mama ta să ajungă acasă. În acest fel veţi avea seara liberă, pentru a petrece timpul împreună.
  • Cu puţin efort şi o bună organizare din timp, ai putea veni de la şcoală pe 8 martie, cu o notă mare. Sau cu mai multe! Îi poţi dedica mamei tale acest succes, se va bucură!
  • Fă-ţi curat în cameră. Ştii de câte ori îţi face observaţie mama ta atunci când intră la tine în cameră. Dezordinea din locul în care tu dormi, te joci, înveţi o deranjează. De ziua ei poţi face curăţenie la tine în cameră, o vei face să zâmbească!
  • Decorează casa. În asteptarea mamei, poţi decora casa pentru a avea un aer de sărbătoare. Florile de primăvară, petale, lumânări parfumate şi muzica preferată a mamei pe fundal vor fi detaliile perfecte pentru a petrece o seară în familie.
  • Oferă-i un cadou confecţionat de tine: o pictură, o felicitare, compune-i o poezie, fă-i un desen,
  • Transmite-i un mesaj în care să îi spui cât de mult o iubeşti. Fie că îi scrii o scrisoare, ori o felicitare, ori umfli baloane în care ai pus înainte mesaje speciale, în mod sigur mama ta îşi doreşte să audă vorbe cât mai frumoase în această zi de sărbătoare.
  • Pregăteşte un desert special sau mâncarea preferată a mamei. Cere ajutorul unei persoane adulte (mătuşă, vecină, verişoară mai mare,..) pentru a face ceva delicios pentru mama ta.

Lasă un comentariu