Cele mai frumoase citate ale Majestății Sale Regele Mihai I al României

0

România își ia adio zilele acestea de la una dintre cele mai importante personalități din istoria noastră: Majestatea Sa Regele Mihai I.

Regele Mihai a condus România în două perioade, între 1927 și 1930, cât și între 1940 și 1947. Majestatea Sa și-a petrecut mai mult de jumătate din viață în exil, iar ultimii ani din viață,  Regele Mihai I i-a petrecut la reședința sa din Elveția, acolo unde a și încetat din viață la 96 de ani.

Câteva citate ale ultimului monarh al României vor rămâne însă vii pentru fiecare român.

Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea.

Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii.

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa.

Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.

Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi. Românii au suferit destul şi au dreptul de a fi consultaţi în ceea ce le priveşte viitorul.

Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Distribuie:

Lasă un comentariu