Citate înțelepte de Mahatma Gandhi

0

Mahatma Gandhi este părintele Indiei moderne și și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente. Iată câteva citate pe care acesta le-a lăsat omenirii și care, cu siguranță, te vor inspira.

Indolența este o perioadă fericită, dar stresantă; trebuie să facem ceva că să fim fericiți.

Fericirea e atunci când ceea ce crezi, ceea ce spui și ceea ce faci sunt în armonie.

Mă opun violenței pentru că, atunci când pare că e înspre bine, acel bine e doar temporar; în schimb, răul ce îl face este permanent.

Toate compromisurile se bazează pe un schimb, pe ce dai și ce primești, dar nu există niciun schimb când vine vorba de chestiunile fundamentale. Orice compromis pe marginea lucrurilor fundamentale e o capitulare. Pentru că acolo e vorba să dai totul și să nu primești nimic în schimb.

Nu vă pot învăța violența, pentru că nu cred în ea. Pot să vă învăț doar să nu plecați capul în fața nimănui, chiar cu prețul vieții voastre.

Citește și:
Citate din Balzac

Când cad pradă disperării, îmi aduc aminte că pe tot parcursul istoriei căile dreptății și dragostei au câștigat până în final. Au existat tirani și criminali, iar pentru un timp ei au părut invincibili, dar în final au căzut. Gândiți-vă: întotdeauna a fost așa.

Victoria obținută prin violență este supusă înfrângerii, deoarece este momentană.

Un NU rostit din cea mai pură convingere este mai bun decât un DA abia șoptit doar pentru a face pe plac sau, și mai rău, pentru a evita problemele.

Recunoașterea greșelilor este ca o mătură care mătură mizeria și lasă suprafața mai curată și mai strălucitoare. Cred în mărturisire.

Fiecare om trebuie să-și găsească pacea înăuntrul său. Iar pacea, pentru a fi reală, trebuie să nu fie afectată de alte circumstanțe.

Un om nu e altceva decât produsul gândurilor sale: ceea ce gândește, devine.

Cultură unei națiuni rezidă în inimile și sufletele poporului sau.

Un laș este incapabil să dea dovadă de iubire; aceasta este prerogativul celor curajoși.

Citește și:
Citate despre zilele ploioase de toamnă

O minciună nu devine adevăr doar pentru că este propagată și multiplicată, așa cum nici un adevăr nu devine minciună doar pentru că nimeni nu îl vede.


Lasă un comentariu