Citate și cugetări frumoase despre limba română

0

Limba română este una dintre cele mai melodioase limbi vorbite în lume. Următoarele citate celebre și cugetări ale unor mari scriitori români te vor face să îndrăgești și mai mult limba română.

“Limba română este comoara fără cheie.” Ioan Slavici

“S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.” Grigore Vieru

“Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.” Fănuş Neagu

“Limba română are virtuți complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poți deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala.” Petre Ţuţea

“Doamna noastră limba românească, peste munți și peste râuri crească!” Emilian Marcu

Citește și:
10 citate ale lui Napoleon care te vor pune pe gânduri

“Ceea ce nu piere, oricât de pieritoare ar fi întâmplările vieţii noastre, e gândul însuşi că le-am trăit, e limba în care s-a întrupat acest gând. ”Constantin Dumitru

“Limba este întâiul mare poem al unui popor.” Lucian Blaga

“Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăcă de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare…” Mihai Eminescu

“Trăiască frumoasă şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.” Ion Luca Caragiale

“Vieţuiesc în limba mea, acţionez în limba mea; de la un cuvânt până la altul se întâmplă toate minunile Universului în limba mea.” Grigore Vieru

“O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.” Nichita Stănescu

Lasă un comentariu