Ghicitori despre natură și animale

0

Ghicitori despre natură și animale, le găsești răspunsul corect? Succes!
1. Am o casă văruită
Nicăieri nu-i găurita.

2. Are zeci de ace grose
Nici nu țese, nici nu coase.

3. Umblă moșul prin pădure
Să culeagă fragi și mure
Pe vâlcea și pe cărare
Se vaită mereu că … moare

4. Harnic, mic și subțirel,
Trage ața după el.

5. Luminoasă și ochioasă,
Strajă nopții la fereastră.

6. Stă în apa pan’ la brâu
și te trece peste rău.

7. Două fețe-mi poartă salbă
Una-i neagră, alta-i albă.
Ne-ncetat se tot alungă
și nu pot să se ajungă.

8. Pe cap pieptene,
La mijloc pepene,
La coadă seceră,
La picioare rășchitoare.

9. Am o closcă,
C-o aripă neagră și una albă.
Cu cea neagră își adună puii,
Cu cea albă îi împrăștie.

10. Doisprezece frați aleargă
Anul cât este de lung;
Fug de zor prin lumea-ntreagă,
Niciodată nu se-ajung.

11. Un orb vede un iepure,
Un șchiop aleargă după el,
și un mut strigă
La un surd să-l prindă.

12. Cinci pitici
Cinci voinici…
Cât îi vezi de mititei,
Faci cu ei tot ce vrei.
Scrii, joci mingea,
împletești, palate construiești.

13. E o grădină mândră, semănată
Cu poezii, cu glume și povești,
Dar nu se lasă lesne vizitată
Decât când știi, copile, să citești.

14. Am un brâu vărgat
De cer spânzurat.

15. E lânos și stă la stâna
și pe oi el le adună.

16. La cap pieptene,
La trup pepene,
La coadă secere,
La picioare rășchitoare.

17. De-i desfaci cămășile,
O să-ți curgă lacrimile.

18. Primăvara te vestește,
Vară te umbrește,
Iarnă te-ncălzeste,
Poftim de ghicește.

19. Nu-l întrebi
și îți răspunde
Cauți în jur
și nu știi unde.

20. Pleacă moșu-ncet la vie
Cu scai mulți pe pălărie!

21. Iarba o ofilește,
Vântul îl pornește,
Frunza veștejește,
Ploaia o pornește.

22. Cine te-ngână
și nu te superi?

Citește și:   Catelusul schiop, de Elena Farago

23. Vara umblu după miere,
Iarna dorm să prind putere.

24. Multe bobițe are,
Foarte dulci și acrișoare.
și din el vinul se face
Toamna, când fructul se coace.

25. Farfurie umblătoare
Cu cap, coadă și picioare.

26. Fără trup prin lume trece
Stol de frunze îl petrece,
Cum pornește la plimbare,
Pomii i se-nclină-n zare.

27. După deal, dintr-un tezaur
Au țâșnit săgeti de aur.

1. Oul;
2. Ariciul;
3. Ursul;
4. Acul;
5. Luna;
6. Podul;
7. Ziua și noaptea;
8. Cocoșul;
9. Ziua și noaptea;
10. Lunile anului;
11. Minciuna;
12. Degetele;
13. Cartea;
14. Curcubeul;
15. Câine;
16. Cocoșul;
17. Ceapa;
18. Copacul;
19. Ecoul;
20. Ariciul;
21. Toamna;
22. Ecoul;
23. Ursul;
24. Struguri;
25. Broască țestoasă;
26. Vântul;
27. Răsăritul

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?