„Citirea” gândului: truc cu degetele de la mâini

0

Următorul truc te va ajuta să îţi convingi prietenii că ai puterea de a le citi gândurile. Totul se bazează pe reacţia pe care oricine o are atunci când este pus să se gândească la ceva anume, aşa cum este şi în acest caz.

După ce ţi-ai convins unul dintre prieteni să intre în acest joc pentru a-i demonstra că poţi citi gândurile iată ce trebuie să faci.

Spune-i amicului să își ţină palma în sus și să se gândească la unul dintre degete fără să îţi spună la care dintre ele se gândeşte.

Apoi este rândul tău să intri în scenă. Uită-te cu atenţie la toate degetele prietenului tău, apoi apasă uşor fiecare deget de la mâna lui, unul câte unul, cu degetul tău.

Atunci când ai să ajungi la degetul la care s-a gândit atunci când i-ai cerut să facă asta, îţi vei da seama care e pentru că, fără să îşi dea seama, deci inconştient, prietenul tău va opune rezistenţă, sau contra-rezistenţă la degetul tău.

Citește și:   Este posibil?

Pentru a fi şi mai convingător că ai puterea de a citi gândurile poţi să recurgi la mici gesturi şi priviri misterioase înainte să îi spui răspunsul.

Acest truc funcţionează de fiecare dată şi de fiecare dată îţi poţi uimi prietenii cu el.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?