5 întrebări din matematică

0

Pentru a răspunde la următoarele întrebări, va trebui să îmbini cunoştinţele de matematică cu logica.

Pentru unele dintre exerciţiile de mai jos va fi nevoie să faci câteva calcule pe hârtie.

1. Care sunt cele trei numere care atunci când sunt adunate împreună şi atunci când le înmulţeşti dau acelaşi rezultat?
2. Când aduni vârsta lui Tom cu vârsta Anei obţii 49. Tom este de două ori mai mare decât era Ana când Tom avea vârsta pe care Ana o are acum. Câţi ani au cei doi?
3. Foloseşte doar 1, 7,7, 7 şi 7 (adică un 1 şi patru de 7) pentru a obţine rezultatul 100. Poţi folosi semnele matematice +, -, x, ÷ şi paranteze ().
4. În grădină sunt doi copaci, A şi B şi în fiecare stau câteva vrăbii. Vrăbiile din copacul A le spun celor din copacul B că, dacă una dintre ele va veni în copacul lor, atunci numărul vrăbiilor din copacul A va fi dublu faţă de cel din copacul B. Apoi vrăbiile din copacul B le spun celor din copacul A că, dacă una dintre ele vine în copacul B, atunci numărul celor din B va fi egal cu cele din A. Câte vrăbii sunt în fiecare copac?
5. 2 rațe stau în faţa a 2 rațe. 2 rațe stau în spatele a 2 rațe. 2 rațe stau lângă 2 rațe. Câte rațe sunt în

1. 1, 2 şi 3
2. Tom are 28 şi Ana are 21
3. 177 – 77 = 100 or (7 + 7) × (7 + {1 ÷ 7}) = 100
4. 7 şi 5
5. 4

Distribuie:

Lasă un comentariu