Pomul Craciunului, de G. Cosbuc

2
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-asa vrea Dumnezeu.

Si numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Si tace-apoi si-adoarme, când viscolele pier.
In noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Si zboară -ncet de-alungul pădurilor de brad,
Si cântă -ncet; si mere si flori din sân le cad.

Iar florile s-anină de ramuri până jos
Si-i cântec si lumină si-asa e de frumos !

Iar brazii se desteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură si cântă ca îngerii si ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Asa cum a găsit-o, cu flori si jucării.

Departe într-un staul e-n fase-acum Isus,
Şi îngerii, o, câte si câte i-au adus :

Dar el e bun şi -mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te-nchină, zi : „Doamne-ţi mulţumesc”.

Distribuie:

2 comentarii

Lasă un comentariu