Mihai Eminescu – Glossă

1

Glossa
de Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu aseaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpan-a gândirii
Înspre clipa ce se schimba
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Între dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Ca un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.


Un comentariu

  1. O poezie din care se aude o voce mereu actuala: vocea lui Mihai Eminescu. Comedia eternă a lumii: minciună, obedienţă, duplicitate, somnul dulce al politicienilor in parlament, corupţia, demagogia, rasu-plânsu, totul trebuie privit cu seninătate şi răceală:"fără durere, fără bucurie", vorba altui mare poet. "Deoparte", cu gândurile tale, cu tine, poţi înţelege ne-nţelesul lumii, căci nimic nu e nou, totul se repetă în rotirea unui carusel nebun, la infinit..."Ceea ce a fost, aceea va mai fi" - spune şi Eclesiastul. E fără sens revolta. Şi totuşi... Pentru Eminescu, indiferenţa calmă rămâne doar aspiraţie. I-a fost peste puteri să rămnă indiferent la escrocheriile "mişeilor" şi "nătărăilor" , ale impostorilor cocoţaţi în posturi importante, chiar ştiind că asta e legea unei lumi încremenite în rău...Marele jurnalist n-a rezistat ispitei de-a rosti Adevărul, amintindu-ne într-un articol că "Indiferenţa e răul cel mai mare".
     (0)
     (0)

Lasă un comentariu