Mihai Eminescu – Lacul

3

Lacul
de Mihai Eminescu

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarca;
Tresarind în cercuri albe
El cutremura o barca.

Si eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Ea din trestii sa rasara
Si sa-mi cada lin pe piept;

Sa sarim în luntrea mica,
Îngânati de glas de ape,
Si sa scap din mâna cârma,
Si lopetile sa-mi scape;

Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin fosneasca,
Undoioasa apa sune!

Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin si sufar
Lânga lacul cel albastru
Încarcat cu flori de nufar.


3 comentarii

  1. E aici reveria traita de un indragostit langa lacul ce "tresare", "se cutremura", preluand parca de la om emotia asteptarii...Cromatica epitetelor creeaza la inceputul poeziei o atmosfera tonica: albastru, galben, alb...
    Asteptarea inseamna reverie, vis. Adverbul "parca" pastreaza iubirea intr-un plan al aparentei, in ireal, in puritatea posibilului, ca si verbele la modul conjunctiv: sa rasara, sa cada, sa sarim...
    In visul de iubire, cei doi au complicitatea apelor ce-i ingana cu glasul lor, fosnetul lin al vantului in trestii, unduirea valurilor. "Lumina blandei lune" face ca totul sa fie farmec, plutire, mister: e starea de revelatie pe care o induce dragostea in lirica eminesciana. Dragostea - impartasire a marilor mistere, intrare in ritmurile firii, cosmicizare a fiintei.
    In ultima strofa, suferinta indragostitului a carei iubita absenteaza de la intalnire pare a nu mai avea complicitatea naturii: imaginea lacului revine, dar glaciala, indiferenta; natura e maiestuoasa, neclintita in maretia ei, de la ea ar trebui sa invatam lectia echilibrului si a seninatatii.
     (1)
     (1)
  2. Atata doar ca mi-as fi dorit sa fi pus o imagine cu lacul lui Eminescu de la Ipotesti, desi azi e trist ce se poate vedea pe acolo. Rusine, sa ne fie ca ne batem joc de valorile noastre.
     (1)
     (0)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?