La iepuri, de Otilia Cazimir

4

M-am rugat de tata-mare
Să mă ia la vânatoare.

Cu căciula pe-o ureche,
Cu ciubote de voinic
Si cu puşca lui cea veche –
Cine-ar zice că sunt mic?…

Seara limpede şi blândă
Se coboară peste văi.
Mă aşez şi eu la pândă
Ca si ceilalţi flăcăi.

Peste câmp, departe-hat,
Nici-o umbră de omăt.
Când, deodată, lânga mine,
Se zburleşte-un mărăcine…

Uite mă, ce aratare!
Nici nu merge, nici nu sare!
Se impiedică de-un op,
Dă la deal de zici că-i şchiop,
Dă la vale, cade-n bot,
Cu codiţa de-a spinare,
Cu urechile de-un cot!

Inima cumplit îmi bate,
Ce-a mai fost şi asta, frate?…
Râde-n barba lui, bunicul:
– Mi s-a speriat voinicul
Si-a scăpat şi flinta jos,
Pentru-un iepuraş fricos!


4 comentarii

Lasă un comentariu