Abecetarul, de T. Arghezi

38

Ion D. Marinescu este elev în clasa I-a primară şi stă îngândurat pe un scăunel, speriat de literele abecedarului. E într-a şaptesprezecea zi de şcoală. În mâna lui minusculă condeiul e mult mai greu ca piatra cu care dă în sus, mult mai complicat ca praştia, ca turca şi coinacul. El poate merge pe bicicletă însă nu poate să ţie condeiul după cum i se cere.

—Mă ustură deştiul, se plânge Marinescu, căruia la şcoală îi zice ca lui tată-su, om în vârstă, cu inele, cu ceas la brâu şi cu mustăţi. Lui i-ar plăcea mai bine să-i zică la şcoală Ionel, ca acasă.
Dar nici acasă vorba Ionel nu mai sună ca până în luna lui septembrie 1927, când au intrat în viaţa lui programul, Domnul, Şcoala, Tabla, Catalogul… El simte că de aici înainte totul va merge numai cu program şi certificat şi că orice om străin o să aibă dreptul să se amestece în sufletul lui, desfătat până atunci de mama, care nici ea nu mai seamănă cu ce era, apărând programul şi „abecetarul” cu sălbăticie.

Toată lumea s-a învoit să-i puie în mână un condei, un băţ mic cu peniţa-n vârf, şi să-l tortureze, silindu-l să facă litere după model. Când îl ia de jos, el se uită la condei, ca la un lucru pe care nu-l poate stăpâni, care poate să ia foc şi să-l ardă pe mâini, cine ştie? Ar vrea să facă un căţel sau o pisică şi trebuie să facă nişte lucruri care se numesc Bî, Dî, Fî şi Zed, şi să le ţie minte pe toate, cum se scriu şi cum se rostesc, cu toate că sunt aproape la fel.

Şi, nedespărţită de toc, e sticla cu cerneală. De unde a mai ieşit şi sticla cu cerneală? După cât se vede, această apă neagră nu se mai întrebuinţează la altceva nimic, decât la scris. Dai drumul tocului în cerneală şi-l scoţi mânjit şi cu el te mâzgăleşti pe degete, pe haine, pe nas. Ionel e acoperit de cerneală, parca ar fi fabricat-o el în albie şi în lighean, înainte de a fi umplut sticla cu ea.
Cerneala nu exista înainte de septembrie 1927. Ce caută cerneala în viaţa lui, ca să i-o îndurereze în fiecare zi? De dimineaţă până seara, nu-i vorba decât de cerneală şi de alfabet. Şi, cerneala asta e un element diavolesc; cu cât te ştergi de ea cu atât se întinde mai departe. O ai întâi pe două degete, pe urmă vine pe cinci, trece pe mâna stângă, iese pe obraz, o găseşti seara când te dezbraci pe cămaşă. Parcă e vie şi umblă singură. Într-o zi, când a voit să se spele de cerneală, ca să nu-l mai vază mama lui, se făcuse negru şi săpunul şi mânjise odaia întreagă şi două prosoape şi se prelinsese o pată şi pe căţel, singura rubedenie adevărată, ce-i mai rămânea intactă lui Ionel din toată familia, intrată în abecedar şi în program.

Citește și:
Bambi (IV), de Felix Salten

În cele din urmă, el a mai învăţat o ameninţare pe care nu o ştiuse:
—Ai să rămâi repetent!

Nici nu începuse bine anul şi el se vedea destinat să rămâie repetent, fără să priceapă ce se ascunde dedesubtul acestui cuvânt pronunţat cu desperare. Deocamdată, el îşi închipuia că o să rămâie cocoşat sau şchiop, şi se temea.

Condeiul lui Ionel e vrăjit. Până nu-l înmoaie în cerneală, el e uşurel şi se învârteşte lesne, ca o furculiţă, şi mai lesne. Îndată ce 1-a înmuiat, condeiul se schimbă. Se pironeşte pe caiet şi nu se mai mişcă, deşi el trebuie dus numai cu cele trei degete, cu care te închini. Şi trebuie dus în sus, apoi dus în jos, apoi întors de jos în sus şi dus învârtit. Ionel face tot ce poate între scăunelul şi masa lui mică de lucru, scoală scăunelul pe două picioare, îşi opinteşte genunchii în masă, apasă cu cotul, se încovoaie din umeri, scoate limba, îi vine să strănute. Alaltăieri, nu ştiu cum s-a sprijinit în toate astea, că au sărit masa, scăunelul, condeiul, cerneala, şi abecedarul deodată, toate, în zece părţi, ca dintr-un arc, şi Ionel a rămas repetent, în mijlocul odăii, pe spate, şi cu picioarele în sus.

Citește și:
Lupul şi cocorul

—Leneşule! o să-ţi rup urechile, dacă mai faci aşa, s-a răstit, mama lui Ionel. Stai aici lângă mine şi scrie… Fă pe a.
—Nu poci… Nu poci deloc, plânge Ionel, răzbit. Mamă… Vino să te pup…
—Ia, te rog, să fii serios… escrocule! îi răspunde cu cruzime mama lui… -şi Ionel se apleca pe caiet cu nişte lacrimi cât strugurii, atârnate de gene. Trebuie să poţi!
Ionel ar vrea să facă pe a.
—Nu-ţi place cartea, ticălosule…
—Ba-mi place, zice Ionel, cu frică şi dezgust.
—O să te dau la fierărie, să cari cu spinarea… L-ai făcut pe a? Cum se face… a?
—A?… a… ştiu!
—Nu ştii nimic, eşti un prost – un cerc şi o coadă.
—Era să spui şi eu… zice Ionel.
—Ia spune atunci, cum se face b?
—Bî… bî… da… se face… bî… stai că ştiu; E cu coadă de purcel.
—Desigur că e cu coadă de purcel, dar coada vine la urmă, nu se începe cu coada. Bagă-ţi minţile în cap – îi zice mama lui încruntată – că mă scoţi din răbdări… Tragi o linie de jos în sus, de la stânga la dreapta fără să-i dai drumul, te întorci cu linia sus, de la dreapta la stânga, aluneci în jos, întorci în sus şi faci o codiţă de purcel… Ai înţeles?
Ionel tace.
—Ai înţeles?
Ionel tace.
—Ai înţeles ori nu ai înţeles?…
—Mă doare aici, îngână Ionel, clipind din ochi şi ducând mâna la frunte.

Sfârşitul e întotdeauna înspăimântător. Mama nu-l bate pe Ionel, căci vrea să-l facă să înţeleagă de vorbă, însă îl face „prostule, dobitocule, puturosule; când eram ca tine ştiam zece poezii, pe dinafară”, şi câte altele, care-l ruşinează cumplit pe Ionel, mai ales poeziile, căci el nu a învăţat nici una.

Dar e mult mai grav, că i se fac bagajele, ca să plece, să plece în lume singur, cu geamantanul târâş. O să se facă seară, o să plouă, şi el o să se ducă pe drumuri pustii, o să meargă aşa mereu şi o să-l mănânce raţele.

38 de comentarii

  1. Cred ca este o poveste educativa pentru cei lenesi si pentru toti. Cam asa se intampla cand spui ca nu poti, dar defapt nu vrei. Apoi, cand vei fi mare, nu vei sti nimic si pe strazi o sa ajungi.
     (2)
     (2)
  2. Este calumea povestea . imi place. nu as fi gasito daca ni miar fi trebuit la scoala. sunt in clasa a IV-a. mia placut cel mai mult cand maicasa lui Ionel yo spus fazele cu prostule ecscrocule tampitule...ca stiuti id-u meu de mess ii sergiuc.stefan. ceaw
     (2)
     (2)
  3. alex de romania pe
    eu cred ca este un exemplu foarte bu pt cei lenesi
    dar cred nu s-a comportat cum trebuie fata de baiat.
    Avea si el sentimente...
     (0)
     (2)
  4. alex de romania pe
    eu cred ca este un exemplu foarte bu pt cei lenesi
    dar cred nu s-a comportat cum trebuie fata de baiat.
    Avea si el sentimente...
     (3)
     (5)
  5. Foarte frumoase si interesanta pentru copii.Cred ca si pentru adulti .Bunicii mele i-a placut foarte mult dar crede ca este prea dura .Parerea mea este ca daca autorul ar mai fi trait i-as transmite multe felicitari .Fascinanta si spectaculoasa .Felicitari.
     (1)
     (2)

Lasă un comentariu