O lacusta, de T. Arghezi

3
Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălărie
Şi cămaşe stracojie.
Avea fuste şi manta
Tăiate din catifea
Şi pieptar cu solzi de ţiplă,
Căptuşit c-un fel de sticlă.Domnişoarei cu trei rochii-i
Lăcrimau rubine ochii.
Să te-ntreb pe Dumneata,
Cum venişi în iarba mea
Şi de unde, Domnişoară
De cristal şi scorţişoară?După pana ce te-a scris,
Vii şi tu din somn şi vis.
Căci vopseli asemeni nu-s
Decât colo, tocmai sus,
Unde sunt într-adevăr
Pensule de-a fir a păr
şi zugravii de o şchioapă,
Meşteri scriitori cu apă.

Ce te-a supărat? ţânţarul,
Păpurişul, nenufarul?

Aş fi vrut să stea s-o prind,
A venit încoa sărind
Şi-a plecat sărind într-alte
Buruieni şi mai înalte.
Şi-as fi vrut să-mi stea întâi
Pe un vârf şi s-o mângâi.
Mi-a lăsat atâta mie:
Bumbii goi, de păpădie.


3 comentarii

Lasă un comentariu