Ionică mincinosul (vol. Povestiri cu tâlc de Al.Mitru)

2

Să nu minți! Cu o minciună prânzești, da’ de cinat nu cinezi. Iar mincinosul n-are nici cinste…
Trăia odată un băiat, Ionică, căruia nu-i plăcea să-și ajute părinții. Nu-i plăcea și pace bună.
Și spunea tatăl său:
-Ionică, vezi de fă cutare sau cutare lucru!

Și nu zicea băiatul că n-ajută.
-Îl fac îndată, tătucă! răspundea. Se prefăcea c-ajută. Și n-ajuta.
Dar merge treaba asta odată, de două ori, de trei ori. Începe să simtă tătine-său că umblă băiatul cu lucruri necurate.
Pune la cale să-l lecuiască.

Odată, vine feciorul înaintea lui taică-su și îi rostește cu glas mieros:
-Tătucă! Ai spus că-mi vei face și mie niște opincuțe, dacă oi fi vrednic pe lângă casă. Și sunt tătucă. Că, uite opincuțele astea vechi s-au ponosit!

Rău este, dragii mei, să fie cineva leneș și mincinos. Da și mai rău, când pe deasupra mai e și fudul!
Și-așa era Ionică…

Iar tatăl îi răspunse:

-Păi eu, băiete, mi-am ținut făgăduiala. Acum rămâne să-mi arăți și tu cât ești de vrednic.

-Am să-ți arătat, tătucă, se smerește Ionică.

-Atuncea uite-mai grăi tatăl, urcă-te chiar acum în pod. Vântură bine grîul ce-i acolo. Și îndată ai să-ți primești răsplata.

-Uiuum! face Ionică bucuros. Alerg să-l vântur.

Se face că se urcă-n pod băiatul. Se pitulează sub scară și stă acolo preț de-un ceas.
Pe urmă se întoarce:

-Am vânturat tot grâul, tătucă. Să-mi dai opincile alea noi, să merg pe uliță și să plesnească băieții de necaz!

-Aleei, măi băiete, se mâhnește tatăl. Ți-am spus să vânturi grîul…Mai du-te o dată. Și fă treaba cum se cuvine, c-apoi îți vezi opincile făgăduite!

Pleacă feciorul. Se gândește:
„De unde să știe tătuca dacă am vânturat eu grâul ori ba? Că n-o avea la el oglinda fermecată!”

Așa că pleacă, se suie în pod. Se joacă pe acolo cu mâțele și se întoarce, fără măcar s-atingă un bob de grâu.

Citește și:   Sperla Voinicul ( T. Pamfile ). repovestire de Al. Mitru

-L-am vânturat, tătucă! minte băiatul. Și-n sinea lui se bucură mai dinainte pentru opincuțele noi.

-Nu e adevărat! se amărăște tatăl. Haide cu mine și-am să-ți arăt că e așa cum spun.

Se urcă amândoi în pod. Vântură tatăl grâul în fața lui Ionică. Și când îl vântură, ce credeți? Sub grîu el ascunse o pereche de opincuțe. Dar știți, niște opinci cum nu se văd pe oriunde, din piele galbenă croite, cu găitane lucitoare de șnur negru închingate.

Asemenea mândrețe de opinci vârâse tatăl acolo sub grâu!
Și s-a aplecat băiatul să puie mâna pe opinci.

Tată-l nu l-a lăsat. Le-a luat din grâu, a coborât, și le-a pus într-un cui, chiar deasupra laviței pe care dormea Ionică.
Să vadă, să înțeleagă bine că minciuna are picioare scurte și întotdeauna o ajunge din urmă adevărul.

A se sublinia:
-E rușinos să fii mincinos, trufaș și îngâmfat;
-Adevărul iese întotdeauna la iveală.

 

2 comentarii

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?