Aici se arata cine sunt prichindeii (III) de autor anonim

0

Duduia Lizuca simți lacrimi în ochi:

-Așa nu se poate! șopti ea. Dacă vă duceți d-voastră ce fac eu? Bătrânica începu deodată a lacrima și a suspina ” întocmai ca bunicuța” se gândi Lizuca. Ceilalți prichindei zâmbiră. Bătrânelul se aplecă și puse mâna pe fruntea copilei.

-Fii liniștită, Lizuca, pentru că noi nu te lăsăm. Numai astă primăvară a fost în primejdie dumbrava.

-Ce-a fost astă primăvară? întrebă copila.

-Nu-ți aduci aminte? Tatăl tău a venit la bunic și a cerut să vândă dumbrava, căci are nevoie de bani.

-Da, da, da! își aduse aminte Lizuca. Multă vreme s-a necăjit și l-a îndemnat mămica să vândă dumbrava. Da’ nici eu nici Patrocle nu voiam. Și nu vrea nici bunicul.

-Apoi da! bătrânul n-a vrut cu niciun preț și se supărase grozav și striga că asta nu se poate că, asta e pădurea fetiței…

-Și a noastră, adăugă subțirel Domnița.

-Da, noi ne-am deprins cu dumbrava aceasta de când ne-a adus aici Statu-Palmă. Avem tainice peșteri sub deal și trăim în ele viață liniștită. Vara, ieșim adesea ca acum și petrecem. Și când începe a cădea frunza și a se pustii pădurea ne închidem în tainițe și așteptăm să treacă iarna. Din când în când ajunge până la noi glasul vitejiilor, depărtat și stins ca o plângere. Noi dormităm, pe paturi de cetină și mișchi, și stăm treji și șoptim povești și ne aducem aminte de întâmplările verii trecute. Din bagdadia peșterii coboară lumina sidefie a stalactitelor și-n funduri se văd licărind izvoarele fără moarte. Odată pe zi, tălgărașe de scoici ospătăm alune și merișoare de măceș și bem apă curată din degetare de ghindă. Noi nu suntem lacomi și ne mulțumim cu foarte puțin. Și așa așteptăm cu bucurie vremea când pocnește gheața pârâului și sună șuvoaiele ca o muzică de primăvară. Atunci în cea dintâi noapte cu lună plină, deschidem peștera și ieșim să vedem în poieni viorelele, toporașii și ciuboțica cucului.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?