Călătoria într-un sat de Claudia Lizica Groza

0

Stelele care tivesc cerul, dispar una câte una. Luna se îndură greu să părăsească mantia albăstruie, aşa că, doar îşi schimbă culoare din galben în argintiu, şi aşteaptă mândrul soare să apară pe seninul cerului. Se anunţă o caldă şi frumoasă zi de vară.

Copila călătoare – care de acum aşteaptă nerăbdătoare să cunoască locuri şi oameni noi -, se plimbă cu al său balon strălucitor în razele soarelui, peste un superb sat de munte.

  • Câtă verdeaţă! Ce miros diafan vine! Ce case frumoase! Parcă ar fi desenate, aşa cum am văzut în căţile cu poveşti.
  • Vrei să poposim, micuţo?
  • Dacă ai vrea, tare m-aş bucura!

Cu o grijă sporită, balonul survolează terenul de aterizare, astfel încât să nu sufere vreun accident, ce ar face să finalizăm povestea călătoriei aici şi acum. Toate bune şi frumoase, aterizarea a avut succesul aşteptat (scontat), iar fetiţa a coborât nevătămată.

Călătoarea noastră a luat-o la fugă pe covorul verde – smarald pentru a-şi dezmorţi picioarele, adulmecând cu nesaţ prospeţimea ierbii ce plutea în aburii aerului proaspăt al dimineţii. Zărind o căpiţă proaspătă, fetiţa zglobie nu a stat mult pe gânduri şi s-a aruncat căt era de lungă.

– Hei, nu îţi este ruşine? Cum îndrăzneşti să distrugi munca de câteva ore bune a unui biet bunic?

Citește și:   Povestea câinelui care a scăpat să fie mâncat de lup

– Bună dimineaţa. Iertaţi-mă vă rog! Miroase atât de bine, este atât de moale, încât mi s-a părut de-a dreptul irezistibilă. Sunt plecată de câteva zile de acasă. Recunosc că mi-e dor de bunici şi de părinţi.

Lacrimi de dor au început să curgă pe obrajii îmbujoraţi de la alergat, ai copilei.

– Biata copilă! Dar poftim de te joacă şi te ospătează cum se cuvine cu ai mei nepoţi, spuse bătrânul milos, cu un zâmbet blând şi larg cât toată faţa lui osoasă, brăzdată de riduri adânci, săpate de timp.

– Mulţumesc, mulţumesc, strigă cu glas voios micuţa.

La câţiva metri, se vede o casă frumoasă, de ţară, cu ţigle roşii, ferestre mari şi perdele croşetate. Uşa este întredeschisă, iar în prag stau o fetiţă şi un baieţel, care aruncă, pe rând, un zar mare şi colorat.

– Bună dimineaţa, dragii bunicului. Iată, v-am găsit un partener de joacă. E de nădejde, căci  are ce vă povesti! Dar înainte de asta, haideţi să  vă ungeţi gurile cu bunătăţile pe care vi le-am pregătit de cu zori.

Copiii fac prezentările şi pornesc spre foişor.

  • Şi cum ai zburat cu balonul?
  • Nu ţi-a fost teamă?
  • De cât timp călătoreşti.
Citește și:   Povestea celor şapte raţe, de Vladimir Colin

Micuţa din poveste, zâmbi, apoi a răspuns:

– Vă voi spune totul, fir cu fir. Oricum, totul este foarte plăcut şi plin de neprăvăzut. Am întâlnit locuri de basm şi oameni buni, de la care am învăţat câte ceva.

– Sunt sigură de asta. Dar părinţii tăi cred că îşi fac griji pentru tine.

– Da, şi eu mă gândesc la asta. Însă, balonul mi-a promis că mă duce nevătămată acasă. Acum, este musai să-l cred. Nu am de ales. Am fost într-un fel răpită.

După masa copioasă, povestirea micuţei călătoare, copiii au asistat la mulsul caprelor, la prepararea brânzeturilor, apoi s-au jucat în iarbă întreaga după-amiază, au alergat cu iezii şi l-au ajutat pe bunic să planteze flori şi legume.

În tot acest timp, balonul o sorbea din priviri pe fetiţa ce-l însoţea în călătorie. „Nu mai avem mult, şi te voi duce acasă. Ai să-ţi revezi părinţii şi locurile dragi. Toţi vor fi încântaţi de experienţa ta de neuitat.”

Noaptea coboară liniştită, şi aşterne stele pe cerul ca cerneala, şi îmbracă satul în mantia sa cu sunet de greieri.

*

Bucuraţi-vă de copilărie, de joacă şi de joc.

*

Călătoria fetiţei continuă…


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?