Ce mai faci, bunico? – Mircea Sântimbreanu

14

Acum, că s-a dat vacanţa de vară, că e vară cu adevărat, acum, că o plimbare intră şi în programul vacanţei, şi în cel al verii, o vizită făcută bunicilor e o chestiune de ore. Vă asigur că toţi bunicii din ţară ies, începând de azi, mai des pe la poartă, privesc cu mâna streaşină la ochi, în zare, şi întreabă:

– Oare nu-mi vine nepoţelul?
Sau:
– Care din ei o să apară azi?

Aşadar, începând de azi, în pragul miilor de bunici se vor ivi zeci şi zeci de mii de nepoţi, căci numărul mlădiţelor e totdeauna mai mare ca al tulpinilor, şi, cu obrajii îmbujoraţi, vor zice:
– Ce mai fac,i bunicule? Ce mai faci, bunico?
Ei bine, tocmai despre acest ”ce mai faci?” vrem să stăm de vorbă.
Există un ”ce mai faci?” spus ca să fie spus! De formă sau de politeţe. Iată-l:
-Ce mai faci, bunico, cari apă? Spargi lemne? Mda… Am vrut să văd ce mai faci… La revedere. Mai trec eu pe la dumneata să văd ce mai faci…

Te-ai răsucit pe călcâie şi ai plecat… Bunica ştie că ai treburi. Altminteri, desigur, îşi spune ea, ai mai fi rămas. Ea ştie că într-o zi de vacanţă un şcolar are multe de făcut: un joc cu mingea, o plimbare cu o prietenă, pescuit, bicicleta…Se bucură că e zi cu soare , se bucură de bucuria ta, şi, totuşi, în inima ei, nemărturisit, s-a lăsat o umbră, iar vara a pierit pentru o clipă. Cu toate acestea, fii sigur, a doua zi priveşte din nou în lungul străzii, cu mâinile streaşină la ochi, şi te aşteaptă. Pe tine sau poate pe un alt nepoţel.

De data aceasta e zi cu ploaie, cerul e cu nori. Şi iată, pentru că e vacanţă, apare un alt nepoţel. Şi el deschide vorba cu ”ce mai faci?”, dar este altceva… Judecaţi singuri.
– Ce mai faci, bunico? Cari apă? Dă-mi să te ajut eu… Mai dă-mi o găleată, să fie mai cu spor…
Nu e o treabă prea grea pentru un nepoţel destul de mare. Pentru un bătrân, fireşte, e mult mai greu…Bunica de abia a avut timpul să-şi şteargă pe furiş o lacrimă, că apa a şi fost cărată.
– Şi acum, bunico, ce mai faci? Nu mă pricep la bucătărie, dar dă-mi voie să-ţi fac eu surcele. Pentru toată săptămâna.

Citește și:   BOBOCUL, de Paul Anghel

Bunica aude zgomotul toporului. Afară plouă, cerul nu s-a luminat încă. Aşadar lumina de pe chipul bunicii nu vine de afară. Nu, nu de afară. Iată şi surcelele.

Afară timpul e posomorât şi ploaia adaugă un rând de perdele ferestrelor. În casă însă parcă este mai mult soare ca oricând… Bunica îşi lasă inima mângâiată de aceste raze, şi nici nu aude ce spune nepoţelul. Tresare.
– Ai spus ceva?
– Da. Ce faci după-masă, bunico? Vii cu mine la teatru? Am luat pentru noi doi bilete…

Acum bunica ştie de unde vine lumina. În casa ei a poposit vacanţa. A adus-o nepoţelul.

 

14 comentarii

  1. Bahica Denisa pe

    Saa stiti ca este ceva de ivatat in lectia asta. Mie mi-a plăcut pentru ca ne aratacun sa ne comportam ba mai mult cum sa vorbim cu bunicii nostrii.

     (31)
     (8)
  2. Cred ca povestea este minunata și foarte atrăgătoare. O recomand celor care nu au citit-o....... Sper ca va plăcut și vouă sau sper sa va placa și voua....... 😘😘

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?