Cine a venit într-o zi la grădiniţă… (I) de Sonia Larian

0

Într-o zi, la grădiniţă, în timp ce copiii şedeau cu toţii la masă, se auzi deodată soneria de la intrare.
— Cine o fi? se întrebară copiii.
— Cine o fi? se întreabă tovarăşa educatoare şi tovăraşa directoare…
Tovarăşa educatoare se duse să deschidă, şi cine credeţi că era la uşă?
Cocoşul din ,,Punguţa cu doi bani“,
Capra şi lupul din „Capra cu trei iezi“
şi Dănilă Prepeleac din povestea „Dănilă Prepeleac“
Da, da, chiar ei erau la uşă!
— Aici e grădiniţa de copii? întrebară în cor lupul, capra şi Dănilă Prepeleac.
— Da, răspunseră amândouă odată, tovarăşa educatoare şi tovarăşa directoare.
— Da, aici e! răspunseră repede şi copiii.
Cei patru oaspeţi se sfătuiră o clipă între ei, apoi intrară.
Primul intră pe uşă — cocoşul din „Punguţa cu doi bani“.
Copiii nici nu se aşteptau să fie aşa înalt. Ştiau că atunci când înghiţise cirezile şi galbenii se făcuse mare cât un munte, dar credeau că pe urmă, după ce se întorsese acasă, la moşul lui, devenise din nou un cocoş obişnuit, înalt cât toţi ceilalţi cocoşi. Uite însă că nu era aşa. Cocoşul din „Punguţa cu doi bani” era mai înalt decât băiatul cel mai înalt din grupa mare. Nu degeaba se spunea despre el în poveste că nu era un cocoş de acela de făcut borş.
Cocoşul păşea ţanţoş înainte, pe covor, şi, din felul în care călca şi se uita în dreapta şi în stângă, se vedea că se ţine tare mîndru. Abia acum observasem copiii că avea o salbă de aur la gât şi că era încălţat cu ciuboţele galbene.
În urma cocoşului veneau, ţinându-sc toţi trei de braţ, capra, lupul şi Dănilă Prepeleac. Mai bine zis capra era la mijloc iar lupul şi Dănilă Prepeleac o apucaseră fiecare de câte un braţ.
— Bună ziua, copii! spuse mândru cocoşul, bătând din aripile lui uriaşe la fiecare cuvânt. Eu sînt cocoşul din „Punguţa cu doi bani“.
— Eu sunt lupul din „Capra cu trei iezi“ se recomandă lupul.
— Eu sunt capra din „Capra cu trei iezi“ sări voioasă capra.
— Eu sunt Dănilă Prepeleac din „Dănilă Prepeleac“, spuse, răsturnând din nebăgare de seamă un scaun, Dănilă Prepeleac.
— Cred că ne cunoaşteţi !… spuse cocoşul, ca unul care se aştepta să fie cunoscut peste tot, oriunde ar veni.
— Da — răspunseră copiii într-un glas — vă cunoaştem, cum sa nu vă cunoaştem ?
— Staţi jos, vă rog, îi pofti tovarăşa directoare.
Cocoşul, lupul, capra şi Dănilă Prepeleac se aşezară fiecare pe câte un scaun, iar copiii se aşezară şi ei, în jurul lor.
— Va să zică, suntem cunoscuţi aici la grădiniţă? întrebă vesel Danila Prepeleac.
— Suntem iubiţi? întrebă şi lupul din „Capra cu trei iezi“.
Copiii tăcură, stingheriţi. Pe cocoş, pe capră şi pe Dănilă Prepeleac îi iubeau dar pe lup? Pe lupul din „Capra cu trei iezi“, tocmai pe el să-l iubească?…
— Pe dumneavoastră nu prea vă iubim, îndrăzni să spună o fetiţă. Dumneavoastră aţi mâncat iezii?
— Nu i-am mincat chiar pe toţi trei! se dezvinovăţi lupul. Uite, să spună si capra. N-am mâncat decât iedul cel mare şi iedul cel mijlociu.
Şi lupul se uită pe rând la capră, la Dănilă Prepeleac, la cocoş, la fetițele şi la băieţii de la grădiniţă, apoi la tovarăşa educatoare şi la tovarăşa directoare: doar-doar va găsi puţină înţelegere în ochii cuiva. Dar degeaba.

Citește și:   Darul

Va urma…

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?