Cine a venit într-o zi la grădiniţă… (IV) de Sonia Larian

0

— Eu am crezut spuse cu sfială o fetiţă, temându-se să nu zică vreo prostie, că, de exemplu, dacă vă supăraţi acum pe noi s-ar putea de furie, să ne înghiţiţi toate jucăriile.
— Nu s-ar putea întâmpla, dacă vă supăraţi pe noi, să ne înghiţiţi şi tricicletele din curte? întrebă un băieţaş.
— Nu s-ar putea întâmpla să înghiţiţi şi aparatele de gimnastică şi telefonul, şi aparatul de radio? întrebă un alt băieţaş.
— Nu — răspunse cocoşul — ca şi când ar fi dorit să pună capăt discuţiei, Eu nu înghit nimic altceva decât ce se spune în poveste, şi nicăieri în altă parte, decât în poveste. Alte întrebări mai sunt?
— Şi eu vreau să vă mai întreb ceva, spuse o fetiţă.
Nu-i aşa că dacă boierul cel hapsân nu v-ar fi dat la urmă punguţa cu doi bani, v-aţi fi ţinut de capul lui şi nu l-aţi fi lăsat în pace până nu v-o dădea?
— Sigur că da, fetiţo, răspunse cocoşul, mulţumit de întrebarea fetiţei. Eu nu pot suferi nedreptatea.
— Foarte bine faci, spuse capra. Nici cu nu pot suferi nedreptatea. Tocmai de aceea l-am şi pedepsit pe lup, aşa cum l-am pedepsit.
— Datoria noastră de eroi din poveşti — spuse supărat lupul, este să le răspundem acum copiilor la întrebări. Nu e cazul să ne dăm fiecare cu părerea.
— Părerea dumneavoastră nici nu ne interesează, ii spuse un băieţaş lupului. N-aveţi decât să nu mâncaţi iezii …
Noi vorbim acum cu cocoşul şi capra.
— De altfel, dumneavoastră aţi şi murit, aţi ars în groapa cu jăratic, îşi aminti cineva.
— Da, copii, răspunse lupul ştergându-şi o lacrimă. Eu am murit.
— Ne pare foarte bine că aţi murit, spuseră copiii.
Un lup ca dumneavoastră nici nu trebuie să trăiască!
— Aşa e, copiii au dreptate! spuse mulţumită capra.
— Eu n-aş vrea să mă amestec în altă poveste — spuse cocoşul — dar şi eu cred la fel: copiii au dreptate.
Ba nu, cred că avem tot dreptul să ne amestecăm şi noi, spuse Dănilă Prepeleac. În ce-l priveşte pe lup, copiii au dreptate!
— De altfel, spuse o fetiţă — am observat că în toate poveştile lupii cei răi mor până la urmă. Ştiţi – îi spuse ea lupului că şi lupul din ,,Scufiţa Roşie“ moare, şi tot la sfârşitul poveştii, ca şi dumneavoastră.
Ce spui? ! exclamă lupul adânc impresionat. Va să zică şi lupul din „Scufiţa Roşie” a murit!
Nici n-am ştiut … Va să zică a murit şi lupul din „Scutita Roşie“ !
Şi lupul din „Capra cu trei iezi“ îşi şterse câteva lacrimi, cu toate că nu-l cunoscuse pe lupul din „.Scufiţa Roşie“, şi nici măcar nu auzise dc el până în ziua aceea.
— E tîrziu, spuse deodată cocoşul, cam plictisit de miorlăiala lupului, şi se ridică dc la locul său. Eu zic să mergem!
— Să mergem! spuseră capra şi Dănilă Prepeleac, ridicindu-se şi ei de la locurile lor.
— Să mergem ! îi ingână trist lupul, ridicându-se în silă. Pe mine nu mă aşteaptă nirnic bun în povestea mea.
— Pe mine, cu atât mai puţin! spuse capra privindu-l cu înţeles,
— Pe mine, da! spuse vesel Dănilă Prepeleac.
— Şi pe mine! se bucură cocoşul! Abia aştept să mă întorc în poveste.
Copiii, tovarăşa educatoare şi tovarăşa directoare îi petrecură pe toţi până la uşă.
— La revedere, copii! spuse voios cocoşul, bătând din aripi.
– .. La revedere, copii! îl îngânară în cor capra, lupul şi Dănilă Prepeleac.
— Vă rugăm să ne iertaţi dacă v-am supărat cumva cu întrebările noastre, spuse roşind o fetiţă cu tunde mari.
Dar cocoşul, lupul, capra şi Dănilă Prepeleac începură să râdă:
Nu copii, nici prin gând nu ne-a trecut să ne supărăm! spuseră ci. Ne pare foarte bine că toţi copiii de la grădiniţă ne cunosc şi că iubesc poveştile noastre.
— Asta e bine, spuse cocoşul. De câte ori văd copii care iubesc cărţile sunt foarte mulţumit!
–Şi eu la fel! spuse capra.
— Da – spuse şi Dănilă Prepeleac — oamenii trebuie să citească. Să ştiţi de la mine: oamenii oare nu iubesc cărţile ajung mai rău dccât nişte lupii …
— La noi nu există aşa ceva, spuseră copiii. La noi toţi copiii iubesc cărţile.
— Asta e bine! spuse cocoşul.
– Asta c bine! îl îngînară în cor capra, lupul şi Dănilă Prepeleac.
Apoi plecară toţi patru de la grădiniţă şi se întoarseră în poveştile lor.

Citește și:   Baba-iarna face pozne de Bogdanov

A se sublinia:
Actualizarea poveştilor: întâmplări, personaje, înţelesurile morale.
– Confruntarea lor cu realitatea, aceea în care trăiesc copiii, pentru a reţine copiii ce este real şi ce este fantastic în poveşti.
— Crearea unei detaşări a micului cititor faţă de universul poveştilor.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?