Ciobanila, dupa V. Voiculescu

100

Samson, câinele ciobănesc dat de baci în grija unor gospodari, se înzdrăveneşte după o boală grea şi pleacă în căutarea stăpânului. Ajunge însă la o altfel de turmă, cu baci, târlă şi cu miei cum nu mai văzuse până atunci – o şcoală dintr-un sat.

Învăţătorul şi copiii îl adoptă sub numele de Ciobănilă. Ajuns mândria şcolii, câinele îşi primea „mieii" în fiecare dimineaţă, îi păzea cu străşnicie şi făcea fel de fel de ghiduşii, ca să le fie pe plac.

Numai un lucru nu-i plăcea lui Ciobănilă: dumineca şi sărbătorile… Nu pricepea de ce în zilele astea mieii lui nu se întorc la ţarc. El ieşea în drum şi îi aştepta zadarnic… Unii copii îl zăreau şi-1 strigau de departe. El alerga şi încerca să-i abată spre şcoală. Dar se ivea baciul, care-i mâna acum în altă parte, într-o târlă unde el nu avea îngăduinţă să pătrundă şi de unde se auzeau răsunând cântece. Atunci, în zilele acelea urâcioase, suna un clopot mare, cu vuiet adânc, nu mic şi piţigăiat, ca cel de la gâtul berbecului de la stână… Clopotul ăsta chema pe mieluşeii lui şi pe baci acolo. Sunetele lui îl pătrundeau ca un vânt sonor, îi intrau în blană şi-1 înfiorau tot… el se resemna şi se proptea afară, dincolo de clopotniţă, unde se punea cu botul pe labe… După ce se sfârşea ce se petrecea înăuntru (nu ştia ce: tuns de lână, mulsoare) se întorcea acasă numai cu învăţătorul, amândoi posaci: mieii lor se amestecau în gloata oamenilor, de unde nu-i mai putea scoate.

-Lasă, Ciobănilă, că mâine vin iar… îl mângâia dascălul.
Dar câinele tânjea, se posomorâse. Ca să-1 mai însenineze, îl luă în ziua Naşterii Domnului la biserică. După ieşirea de la slujbă a fost o tăvăleală prin zăpadă de-a valma, câinele şi mieii rostogoliţi unii peste alţii într-o joacă nebună, că sta lumea şi se uita ca la comedie. Ciobănilă îşi pierduse toată seriozitatea: făcea nebunii mai rău ca un ţânc fără minte.
Atunci învăţătorului îi veni în gând ceva. Strânse elevii şi le vorbi astfel:

– Copii, lui Ciobănilă i se urăşte fără voi şi vă duce necontenit dorul. Eu zic să treceţi zilnic pe la şcoală să-1 luaţi şi pe el.
– Păi noi ne ducem cu colindul, domnule.
– Cu atât mai bine: îl luaţi cu colindul, vă însoţeşte cât mergeţi cu sorcova şi cu pluguşorul… Pretutindeni are să vă fie pază şi tovarăş.
Copiii strigară ura, zvârlindu-şi căciulile în sus, spre marea bucurie a lui Ciobănilă, care sări să le adune de pe jos.

Astfel, câinele îşi luă loc şi umblă într-un cârd de urători pe la ferestrele gospodarilor, cu înfruptare din covrigii, nucile şi colacii de căpătat. L-a înveselit nespus clopoţelul de acioaie, în clinchetele căruia mieluşeii lui cutreierară târlele. S-a ridicat şi a cerut să-1 miroasă. Avea iz bun, şi el l-a lins uşor. Aşijderi a mirosit nuieluşa împodobită a sorcovei: nu i-a plăcut, florile n-aveau miresme de munte. Izul lor aducea cu cărţile purtate de copii la subţioară, când soseau la şcoală şi el sărea să-i miroasă.
A fost şi de Bobotează cu cioporul întreg. E drept că n-a intrat în biserică. Dar a mers cu alaiul până la malul apei unde s-a sfinţit crucea.

I-a trebuit apoi multă caznă până să adune mieluşeii lui, care se încurcau pe alunecuşul pe gheaţă. A fost nevoie să-1 ajute şi baci învăţător.
Urmă apoi cealaltă jumătate de iarnă, de data asta cu zăpezi înalte şi troiene până la brâu. Dracii de copii se vârau în ele şi-1 strigau să-i găsească. El intra bărbăteşte în omătul pufos, râcâia cu labele, îl scormonea, îi înhăţa cu colţii de sumane şi-i scotea din găuri în hazul tuturor.

Dar s-a dus şi iarna. Curând, Pastele a luminat satul, gătit şi văruit de sărbătoare. În toate zilele vacanţei copiii au venit să-1 ia seara la denii, ziua la câmp, unde se jucau pe iarba proaspătă. Copiii îi culegeau flori, i le făceau mănunchi şi i le dădeau în gură. El le lua între dinţi şi umbla aşa cu ele un timp, ca să le facă plăcere.

De Sf. Gheorghe un copil i-a adus să vadă o pereche de miei priori. Ciobănilă i-a mirosit lung şi amănunţit. Izul de oaie adevărată îi deşteaptă afunde aduceri-aminte cu aleanuri adormite, care îl tulburară. Se mai adăuga vremea, cu unduiri de adieri sosite din pajişti, cu cer albastru ca munţii şi izuri încâlcite abătute din toate părţile pământului.

Rămase acelaşi străjuitor credincios al târlei şi al mieilor omeneşti, şi mai ales al baciului nou. Atât că aproape nu mai dormea noaptea. Sărea necontenit, ieşea din curte, scruta bezna, ulma vântul şi, plin de o mare nelinişte, de o ciudată presimţire, nu se mai culca. Aştepta… Aştepta ceva de dincolo de rosturile obişnuite ale zilelor de aici… Mocnea în el o scânteioară de nădejde, necunoscută, în jurul căreia alergau şi se grămădeau toate minţile în simţirile lui de până atunci.

Într-un revărsat de zori i se năluciră zvonuri de tălăngi. Ascuţi auzul… Veneau de departe, de către vale, şi urcau. O undă de vânt le şterse. Se puse jos: pământul nu-i împărtăşi nici o veste din coaja lui. Iar se sculă şi se ciuli tot… încorda până la durere auzul, şi prin cleştarul văzduhului trezit de întâiele albe pâlpâiri ale luminii, suna, ca dintr-un fund pierdut de codru, talanga cu glas argintiu de la gâtul lui Florin, berbecul trufaş cu care avusese râcă veche la stână. încremeni în ascultare: încet-încet, se slomneau şi celelalte aci oaie, una de la grumazul oii năzdrăvane, care scăpase singură din gura lupului, alta de la gâtul lui Foltea, urecheatul burtos pe spinarea căruia îl cocoţase baciul când, bolnav, nu-1 mai ţinuse picioarele. Mai aşteaptă… Un lătrat: al lui Lăbuş, starostele câinilor turmei.. Şi nu se mai îndoi; nu mai pregetă… Era adevărat!… Tot culcuşul de amăgiri în.care pribegia îl silise să-şi facă popas se spulberă… Mieii cei noi, baciul lor, târla cea mare şi albă? Piedici, peste care sare cum a sărit cu lanţul de gât orice poartă ce i-a stat în cale spre ai lui… Fără să mai cate înapoi, o luă la goană înaintea lor, pe drumul aşternut cu umbre de rouă şi lumini, şi izbucni deodată, ca din pământ, drept în miezul turmei. Sări pe pieptul baciului şi-şi rezemă capul pe inima omului care-1 îmbrăţişăm şi-1 primi cu ospăţ mare, ca la praznicul întoarcerii fiului pierdut.

Dislike (3)
Distribuie:

100 comentarii

  1. Imi trebuiea la școala si mia placut foarte mult povestea ca am si eu un caine si mi-ar parea foarte rau sa-l pierd
     (2)
     (1)
  2. Cred ca Cobanila este un caie care iubeste copii si cred ca autorul i-a dat numai partile bune a acestui caine.Dar e frumos.
     (1)
     (0)
  3. Imi este de folos foarte mult a fost o treaba minunata.L-am gasit in penultima zi din vacanta si m-a ajutat extrem de mult !Multumesc celor care au postat asta!E o poezie reusita!MS:*
     (1)
     (3)
  4. ~~Mykutza~~ pe
    este foarte emotionanta povestea, mai ales ca eu sunt sensibila la astfel de povesti...si mi'a fost si de mare folos!este bine ca ati postat povestea pe sait ;)
     (0)
     (1)
  5. e o poveste super!si pe langa asta mi-a adus si o nota buna,m-a salvat pe ultima suta de metrii!Multumesc!
     (0)
     (0)
  6. e o poveste foarte frumoasa si emotionanta. cand citeam asta ma gandeam la cainele meu care de fapt se asemana foarte mult cu ciobanila
     (0)
     (0)
  7. este o poveste foarte frumoasa si emotonanta.citind-o ma gandeam la cateaua mea care seamana cu ciobanila in faptul ca e foarte jucausa si lanoasa
     (0)
     (0)
  8. andreea pandele pe
    fain multumesc ca ati postat-o cand o citeam ma plimbam prin toata casa mea cu etaj si dintr-o data m-am oprit a fost un moment sensibil!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
     (0)
     (0)
  9. Mirela - îngeraş pe
    mă-ndoiesc că-i adevărată povestea asta. da' totuş' e super tare. mersi, amigo. mi-a prins bine,tovar'şe
     (0)
     (0)
  10. FINE FOARTE INTERESANT AS MAI CITI ASEMENEA POVESTIRE CIOBANILA ISI IUBEA MULT MIELUTII PRECUM SI DERECTORUL CELEI SCOLI ISI IUBEA COPILASII PE CARE II INVATA
     (0)
     (0)
  11. eu nu prea mult am inteles:adic stapinul turmei a plecat si lui ii era trist?? shi pina la urma sia gasit stapinul da?????
     (0)
     (0)
  12. nu vreau rezumatul!!!!!!!!!!!!!!! eu vreau txtul!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
     (0)
     (0)
  13. Aceasta poveste a fost plictisitoare am citito pentru ca trebuia la scoala dar astfel nu citeam asemenea povesti de triste si de ingandurare daca se nota puneam nota patru pentru astfel de poveste ie frumoasa dar prea plictisitoare
     (0)
     (0)
  14. Povestea super mi-a fost de mare ajutor ,mersi ca ati postato pe site e unica pe google mi se pare mie !Cititio e super!
     (0)
     (0)
  15. Povestea este frumoasa dar ma ingrijoreaza ca multi dintre cei care au comentat stau cam rau cu gramatica. Ce facem copii ai noii generatii?
     (0)
     (0)
  16. Este o poveste foarte frumoasa si emotionant fiind vorba despre un caine care si-a regasit stapanul. Dar este si un rezumat foarte bun si serios la care imi foloseste foarte mult in acest moment.
     (0)
     (0)
  17. este o poeveste poarte emotionanta si sper sa imi aduca o nota de 10 la tema.pt mie acestea inseamna foarte mult.
     (1)
     (0)
  • e tare ma ajutat la tema si in casa din cauza ei am luat 10 si doamna de romana ma felicitat daaaaaaaaaaaaaaaa
     (3)
     (0)
  • TARE SPER MAINE SA ZICA DOAMNA IA UITEL SI PE ROBERT STIE DE TOATE SI MA AJUTA AZI LA TEMA DA DAOAR E PENTRU CITIRE DECI.... E BUN ORI CUM NEMAI AUZIM PA! :D
     (2)
     (0)
  • Super, draguta povestea,emotionanta si extrem de folositoare. Multumesc mult c-ati postat-o, daca nu erati voi...
     (2)
     (0)
  • Lasă un comentariu