Curioasa roșioară verde și prietenele sale (III) de Lara Milena Joksimović

0

Atâtea întrebări își puneau unele altora încât puiul de câine gândi că legume mai simpatice decât ele nu ar fi putut întâlni. Niciodată nu își imaginaseră că lumea poate fi atât de mare, că atât de multe feluri de legume pot exista fără ca ele nici măcar să bănuiască. Descoperirea asta le bucura peste măsură, de aceea nicio clipă nu trebuia să fie pierdută. Ajutate de castraveți, roșiile reușiră să se strecoare primele într-o grădină frumoasă, plină de legume. Le urmară ardeii și castraveții. Câinele rămase lângă gard. Această experiență trebuia să fie numai a lor. Le promise însă că le așteaptă pentru a le însoți la plecare către casă. Grădina în care tocmai intraseră curioasele noastre era mult mai mare decât cea în care creșteau ele. Însă lucrurile păreau cunoscute. Legumele erau îngrijite de un grădinar atent și harnic, cele coapte erau culese și pregătite pentru a fi gătite. Nimic nu diferea, poate doar unele legume pe care niciodată până atunci nu le văzuseră. Făcuseră un drum care le-ar fi putut pune în pericol. Să se fi aflat în grădina asta răspunsurile căutate?

– Cine sunteți voi și cum de ați ajuns aici? întrebă o sfeclă aproape speriată la vederea legumelor-musafiri. După câteva secunde în care se fâstâciră pe de-a-ntregul, legumele aflate în vizită începură să răspundă rând pe rând:

– Noi suntem dintr-o grădină vecină…

– Am plecat de cum s-a crăpat de ziuă ca să aflăm…

Citește și:
Micul sanitar, de Victor Tulbure

– Da, ca să aflăm, ca să știm odată… ce este cu noi…

– Cu lumea asta… spuseră roșiile, castraveții și ardeii.

– De fapt, noi vrem să știm cine suntem cu adevărat și care este rostul nostru.

– Și ați aflat? le întrebă la rândul său o vânătă ce părea a fi bine hrănită, pielea sa ce strălucea în soare dând să crape.

– Of, acum parcă ne-am afundat mai rău… nu ne așteptam să găsim atâtea grădini și atâtea feluri de legume. Lumea asta e de-a dreptul mare… spuse roșioara verde puțin zăpăcită de noutatea situației în care se afla. Cine a inventat atâtea legume? Chiar toate au gusturi diferite? Cum se numesc? De ce nu cresc toate într-o mare și unică grădină?

La auzul întrebărilor roșioarei, toată grădina de legume începu să râdă.

– Dar știi că sunteți foarte simpatice? Să plecați din grădina voastră pentru a afla răspunsuri care se află tocmai la voi, spuse un morcov amuzat de situație.

Morcovul avea dreptate. Grădinile de legume sunt toate la fel, chiar dacă unele sunt mai mari sau au legume de forme și culori felurite.

– Noi, legumele, suntem la fel, chiar dacă arătăm diferit sau purtăm nume diferite. Toate creștem îngrijite de grădinar, ne bucurăm de soare, de ploi, avem zile mai calde, mai răcoroase, continuă morcovul.

– Rostul nostru este să creștem frumoase, mari, gustoase, hrănitoare. Să devenim cea mai bună salată mâncată într-o după amiază caldă de vară sau cea mai bună mâncărică servită după o zi de muncă. Iar pentru asta avem nevoie de pământ bun, grădinar priceput și multă veselie, spuse plin de bucurie  un cartof puțin acoperit de pământ.

Citește și:
Santinela, de V.Adascalitei

Cât de mult adevăr era în vorbele sale… Iar ele, legumele plecate în această călătorie, îl știau prea bine. Numai că uneori ai nevoie de confirmări pentru a crede în propriile tale răspunsuri.

A fost o zi tare frumoasă atunci. Atât de frumoasă încât, abia spre seară roșiile, ardeii și castraveții s-au întors acasă. Legumele din cele două grădini s-au împrietenit, s-au distrat și, firește, și-au împărtășit propriile experiențe. Fiecare s-a mândrit cu rostul său în bucătărie, cu gustul și savoarea sa. În tot timpul acesta, puiul de câine le-a așteptat cuminte lângă gard, așa cum le fusese vorba. Voia să se asigure că vor ajunge cu bine în grădina lor.

Au aflat roșioara verde și prietenele sale răspunsurile mult căutate? Întrebările lor și-au găsit rezolvarea în această aventură? Tot ce pot să îți spun este că legumele noastre și-au făcut prieteni noi și că au devenit mult mai curajoase. În rest, am să îți zic și ție ceea ce le-am auzit vorbind seara târziu, atunci când au ajuns acasă: adevăratele răspunsuri doar tu le știi. Ele se găsesc doar la tine. Și chiar sub nasul tău, pardon, în grădina ta.

Lasă un comentariu