Floarea Soarelui

1
Din pământ crescu, firavă,
Mica floare – chip rotund,
De copil, ce, strălucirea,
Ochii-i în alţi ochi şi-ascund.

-Mama, spuse firişorul
Lângă trupul ei suind,
Eu nu cresc aşa ca tine,
Desi, uite, cât mă-ntind…

Şi nici nu sunt îmbrăcată
Cum eşti tu! De ce nu sunt?
Spuse floarea ce-şi lăsase
Fruntea până la pământ…

-Draga mamii, noi n-aducem
Toată slava frumuseţii,
Noi trăim pentru Lumină
Din întâiul ceas al vieţii.

Ne rotim după un Soare
Ce dă viaţă tuturor…
De aceea chipul nostru
E aşa strălucitor.

Dacă ne-am uita întruna
Împrejur, ce am vedea?
Cât de-aproape e pământul…
Dar tu creşti, fetiţa mea!

De acuma se citeşte,
-N ochişorii tăi arzând,
Ce dorinţă te cuprinde
Şi te-nalţă peste rând…

Distribuie:

Un comentariu

Lasă un comentariu