Greșeala Cumințicăi (II), de Viniciu Gafița

0

Printre sughițuri fetița i-a explicat:

– M-a trimis bunica la farmacie și mi-a spus să merg după cum arată semnele de circulație. Dar sunt atâtea semne că nu mai știu să mă descurc.

-Iată, acela roșu, cu o dungă albă e semn pentru mașină că pe această stradă are voie să circule. Mai încolo este altul albastru cu silueta unui tătic și un copil de mână. Pe acolo trebuie să mergem noi, pentru că semnul ăsta înseamnă: drum obligatoriu pentru pietoni.

– Vai, ce multe sunt, suspină fetița.

-Până ai să le înveți, hai cu mine, că tot trecem pe la farmacie, îi zise Cumințica.

Erau acum trei fetițe care mergeau grăbite, ținându-se de mână. Abia cotiră pe prima stradă că dădură peste o mulțime de oameni în fața unui camion.

-N-am nicio vină explică șoferul camionului, galben la față și cu vocea răgușită, către cei din jur. Fetița asta s-a repezit să treacă strada prin loc nemarcat și fără să se asigure, noroc că am avut frâne bune, altfel cine știe ce se întâmpla.

– Fetița cu pricina nu era alta decât Marilena, vecina de apartament a Danielei. Sătea speriată, tremura și nu putea scoate niciun cuvânt.

-Unde te duceai? o întrebă Cumințica.

-La…la…chioșc…să cumpăr un ziar… pentru tata

– Hai cu noi, îi spuse Cumințica, trăgând-o din mijlocul mulțimii.

Erau acum patru fetițe care mergeau grăbite ținându-se de mână. Se vedea complexul comercial din centrul cartierului când întâlni un mic agent de circulație ducând de mână o fetiță cu ochii în lacrimi și cu fața urițită de neliniște.

– Ce-i cu tine Marcela? o întrbă Cumințica mirată.

-O cunoașteți? se bucură micul agent.

-Da, e sora colegei mele, Iulia Stănescu, de pe strada noastră.

-Am găsit-o în partea cealalta a străzii, plângând că nu știe pe unde să traverseze, explică micul agent de circulație. Acum am trecut-o eu, de la un colț la altul al străzii.

Citește și:   În excursie (II) de autor anonim

– Dacă îmi dai voie, o luăm cu noi, ceru Cumințica. Erau acum cinci fetițe care meargeau grăbite ținându-se de mână. Nu știu dacă în drumul ei Cumințica a mai adunat și alte fetițe care nu cunoașteau să circule pe stradă. Dar și pentru atât cât am văzut până aici Cumințica trebuie felicitată, cu toate că, în dorința ei de a ajuta pe alții, a făcut și ea o greșeală! Vpoi știți care? A uitat că pe trotuar copiii merg doi câte doi ca să nu încurce pe ceilalți oameni să circule.

A se sublinia:

– Pe stradă se circulă civilizat, respectând mersul pietonilor și al mașinilor.

– Pentru aceasta e util și necesar să fie cunoscute semnele de circulație.

 

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?