Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Invatatura stancutelor (E. Jianu)

Invatatura stancutelor (E. Jianu)
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

În dimineata aceea soarele a trebuit să trudeasca îndelung pâna a izbutit să risipească negurile care apăsau padurea…Când am iesit afară, bunicul era pe prispa şi mă aş­tepta:
–  Hai să mergem să culegem nucile!
Îmi plac tare mult nucile. Ştiu şi o ghicitoare cu ele: „Patru fraţi îngemanaţi, într-o cămaşă-mbrăcaţi, ghici ce e?” Nuca, fireste!
–  Am să-ţi arăt cum bat stăncuţele nucile, spuse buni­cul. Au ele învăţătura lor care le prinde bine, căci şi lor le place miezul bun.

Cunoşteam stăncuţele astea, păsări vioaie şi isteţe. nu făceau nici un rău nimănui. Îşi aveau cuibul în hornul cel vechi al şurii; acolo şi-au scos puii şi i-au învăţat să zboare. Făceau fel de fel de acrobaţii, ridicându-se şi lăsându-se pe o aripă, apoi picau aidoma unui pietroi de zi­ceai că acuşi-acuşi se vor zdrobi. Bunicul mi-a spus că se joacă şi ele, să-şi întărească aripile! Le cunosteam, aşa­dar, şi mă bucuram „când le vedeam. Spusele bunicului m-au pus pe gânduri: Cum adica „învăţătura stăncuţelor?” Să aibă oare ele „O şcoală” a lor? Aşa că, l-am întrebat pe bunicul:
–  Scoală? Aşa, cu clase şi bănci?…

Citește și:   Caravana si cainii, de Victor Eftimiu

–  Aşa ceva, fireşte, nu au! Dar învăţătura cum anume să facă pentru a dobândi cele de trebuinţa traiului, ai să vezi că au!

Am ajuns sub nuc. Nucile erau coapte, numai bune de cules. Ba vreo câteva, răscoapte, erau căzute pe jos. Am luat două, le-am strâns în pumni şi le-am spart: aveau miezul dulce.
În nuc, cele două stăncuţe cu cei trei pui ai lor. Cerce­tau nucile. Pe semne că erau dornice să le guste, dar cum să facă? Stăncuţele cele tinere încercau să sfărâme coaja cu izbituri de cioc. Potriveau nuca în gheare şi loveau o data, de doua ori. Coaja se dovedea mai tare decat pute­rea ciocurilor şi nu de puţine ori nuca le scăpa din gheare. Apoi încercau cu alte nuci… Părinţii le-au lăsat să trudească o vreme, apoi unul din ei a luat în cioc o nucă, s-a ridicat în zbor şi, ce să vezi, deodată, a lăsat nuca să cadă, ca şi cum ar fi scăpat-o! A ales în aşa fel locul încât în cădere, nuca să se lovească de niste pietre. A mai ridi­cat-o o dată, şi minune, nuca s-a spart! Stăncuţa cea bătrâna şi-a chemat puişorii, le-a arătat nuca sfărâmată şi i-a îndemnat să facă la fel!
Cât te-ai freca la ochi, toate stăncuţele au avut câte o nuca spartă. Fiindcă nu se aflau prea multe pietre în preajmă, aşteptau răbdătoare să le vina rândul la… scăpat nuca din cioc! Şi se dovedeau a fi cât se poate de multu­mite.
– Ei nepoate, vazut-ai şcoala stăncuţelor?…

Citește și:   Călătorie în America de Claudia Lizica Groza

Articole interesante

Lasa un comentariu