Numaratoare, de Ilie Cristian Tiberiu

1

Zero e ghiduş – nu-l vezi?
Dacă-l prinzi, tu tot îl pierzi!
Singur – este mic – pitic
Cu-alte cifre e voinic.

Unu e număr mare…
Cu năsucul lui pitic
Dacă-l iei la adunare
Poate creşte înc-un pic!

După unu vine doi –
Ca o lebădă spre noi.
Şi îţi spune: “Stai, măi frate,
Am şi eu un loc în carte!”

Vine trei cam supărat:
De şcolari nu-i admirat,
Dar se-mpacă el cu gândul:
“Îi pândesc, şi-mi vine rândul!”

După trei, urmează patru
Ce face pe supăratu’
Că nu are căutare
În carnetele şcolare.

Cinci e nota trecătoare
Ce se ia la întâmplare,
Nu-i grozav cine o ia.
Mai bine fugiţi de ea!

Şase e mai măricel
Seamănă cu un cercel,
Dar nici el nu e mai breaz
Decât cinci! Tot un necaz!

Şapte, cifra cu umbrelă,
Apără pe cei ce speră
Să facă vacanţa mare
Fără nici o supărare.

Doi de zero acrobaţi,
Ca să fie mai înalţi
Puşi deasupra vezi ce pot
Fac întocmai cifra opt!

Nouă este şase-ntors,
Dar e mult mai valoros.
În carnete străluceşte
Pe şcolari îi înveseleşte.

Zece-i nota fericită
De elevi cea mai iubită,
Căci le-aduce, cum se ştie,
Premiu-ntâi şi bucurie.

Citește și:   Oaspetii primaverii, de Vasile Alecsandri

Distribuie:

Un comentariu

Lasă un comentariu