Micul print, de Antoine de Saint Exupery (I)

1

Odată, pe vremea când aveam eu şase ani, am dat peste o poză minunată, într-o carte despre pădurile virgine, numită "Întamplări trăite". Înfaţişa un şarpe boa, care inghiţea o fiara sălbatică. Iată copia acelui desen.

Micul Print - Sarpele boa si prada sa

În cartea aceea se spunea: "Şerpii boa îşi înghit prada dintr-o dată, fără s-o mai mestece. Pe urmă, nu mai sunt în stare să se mişte şi dorm într-una, timp de şase luni, cât ţine mistuitul".

M-am gândit atunci îndelung la peripeţiile din junglă şi am izbutit sa fac la rându-mi, cu un creion colorat, primul meu desen. Desenul meu numarul 1. Era aşa :

Micul print - Palaria

Le-am arătat oamenilor mari capodopera mea şi i-am întrebat dacă desenul acesta îi sperie.

Ei mi-au răspuns:

- De ce să te sperii de-o pălărie?

Desenul meu nu înfaţişa o pălărie. Înfăţişa un şarpe boa care mistuia un elefant. Am desenat atunci şarpele boa pe dinăuntru, pentru ca astfel să poata pricepe şi oamenii mari.Ei au intotdeauna nevoie de lămuriri. Desenul meu numarul 2 era asa:

Micul print - Sarpe boa care a mancat un elefant

Oamenii mari m-au sfătuit să le las încolo de desene cu şerpi boa, fie întregi, fie spintecaţi, şi să-mi văd mai degrabă de geografie, istorie, de aritmetică si de gramatică. Aşa s-a făcut că am părăsit, la vârsta de 6 ani, o strălucită carieră de pictor. Nereuşita cu desenul meu numarul 1 si cu desenul meu numărul 2 îmi tăiase orice curaj. Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, şi e obositor pentru copii să le tot dea într-una lămuriri.

Astfel că a trebuit să-mi aleg altă meserie şi am învăţat să conduc avioane. Am zburat mai pretutindeni în lume. Iar geografia, ce e drept, mi-a fost de mare ajtor. Puteam, dintr-o dată, să deosebesc China de Arizona. Lucru foarte folositor, daca te-ai ratacit in timpul nopţii.

Asa că eu, de-a lungul vieţii mele, am avut o sumedenie de legături cu o sumedenie de oameni serioşi. Mi-am petrecut multă vreme printre oamenii mari. I-am cunoscut foarte indeaproape. Ceea ce nu mi-a prea imbunătăţit părerea despre ei.

Când întâlneam pe câte cineva, care-mi părea mai dezghetat la minte, îl puneam la încercare cu ajutorul desenului meu numarul 1, de care niciodata nu m-am despărţit. Voiam să stiu dacă avea o minte într-adevăr pătrunzatoare. Numai că răspunsul era mereu acelaşi: "E o pălărie". Atunci eu nu-i mai pomeneam nimic de şerpii boa, nici de pădurile virgine, nici de stele. Căutam să fiu pe inţelesul lui. Stăteam cu el de vorbă despre bridge, despre golf, despre politică şi despre cravate. Iar el era încântat cş fşcuse cunoştinţă cu un om atât de aşezat.

» Capitolul 2 »

Dislike (0)
Distribuie:

Un comentariu

Lasă un comentariu