Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Print si cersetor, de Mark Twain

Print si cersetor, de Mark Twain
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Capitolul I

Naşterea prinţului şi a cerşetorului 

În străvechea cetate a Londrei, într-o zi ca toate celelalte, din al doilea pătrar la celui de-al şaisprezecelea veac, a venit pe lume un băieţaş într-o familie săracă, pe nume Canty, care nu-i dorise naşterea.

În aceeaşi zi s-a născut alt copil englez, al unei familii bogate,  pe nume Tudor – care dorea din tot sufletul venirea lui pe lume.

Înreaga familie dorea acelaşi lucru. Poporul englez îi dusese atât de mult dorul şi-şi pusese atâta nădejde în naşterea lui, încât acum – că se născuse cu adevărat – mulţimea aproape-şi pierduse minţile de fericire.

Oameni care abia dacă se văzuseră vreodată se îmbrăţişau, se sărutau şi vărsau lacrimi de bucurie. Toată lumea era în sărbătoare: mărimile, ca şi cei umili, bogaţii, ca şi săracii, petrecură, dănţuiră şi cântară, se înduioşară şi-aşa o ţinură strună, zile şi nopţi în şir. In timpul zilei îţi bucura ochii priveliştea Londrei, cu steagurile-i voioase fluturând în fiecare balcon şi pe creasta fiecărui acoperiş şi cu alaiurile strălucite, care străbăteau străzile. Noaptea era de asemeni o desfătare să priveşti oraşul, cu focuri mari sărbătoreşti, aprinse la fiecare răspântie şi cu cetele de oameni ce se veseleau în jurul lor.

În întreaga Anglie nu se mai vorbea de altceva decât despre noul născut, Eduard Tudor, prinţ de Wales, care dormea înfăşat în scutece de mătase şi atlaz, fără s-aibă habar de toată zarva şi hărmălaia din juru-i, fără să ştie că semeţii lorzi şi trufaşele lor doamne îl dădăcesc şi veghează asupra-i, şi fără să-i pese câtuşi de puţin de asta.

Dar nimeni nu sufla nici un cuvinţel despre celălalt prunc, Tom Canty, învelit în bietele lui zdrenţe – nimeni, afară de familia de cerşetori al cărei trai tocmai îl tulburase cu venirea sa pe lume.

Capitolul II


Copilăria lui Tom

…………………………………………………….

Dar lui Tom i se părea că o duce de ajuns de bine, mai cu seamă vara. Cerşea doar atât cât să nu-şi pună pielea în joc, căci legile împotriva cerşetoriei erau aspre şi pedepsele grele, aşa că-i rămânea vreme destulă ca să asculte încântătoarele basme şi legende pe care i le spunea bunul părinte Andrew — despre uriaşi şi zâne, despre pitici şi duhuri puternice, despre castele
fermecate şi crai şi despre prinţi a căror strălucire îţi ia ochii! Tot ascultându-le, aceste poveşti minunate îl înaripară, şi nopţi de-a rândul,culcat pe mâna de paie scârboase, sleit de oboseală, mort de foame si a scăpat din vreo snopeală, băiatul îşi descătuşa închipuirea în întuneric şi uita curând de durerile şi suferinţele sale!

Zugrăvindu-şi tablourile pline de desfătare ale vieţii pe care o ducea un prinţişor răsfăţat, în vreun palat regal. Cu vremea, o dorinţă arzătoare începu să nu-i dea pace zi şi noapte: să vadă cu ochii lui un prinţ adevărat.Pomenise odată despre asta tovarăşilor lui de joacă din Curtea Gunoaielor, dar ei îl luaseră peste picior şi-1 batjocoriseră atât de nemilos, încât după aceea fu bucuros să-şi păstreze visul pentru el.

Treptat, tot citind şi visând întruna la viaţa prinţilor, Tom fu atât de puternic înrâurit, încât fără să-şi dea seama, începu să facă pe prinţul. Graiul şi purtările sale deveniră ciudat de simandicoase, potrivite cu ceremonialul curţii regale, spre neţărmurita înveselire a prietenilor săi apropiaţi. Dar, zi cu zi, influenţa lui Tom asupra băieţilor creştea şi cu timpul ei ajunseseră să-1 socotească, cu un fel de respect amestecat cu teamă, drept o fiinţă deosebită.
Părea că ştie atât de multe şi putea să spună şi să facă lucruri atât de minunate!
Şi după toate, avea atâta înţelepciune, o minte atât de pătrunzătoare! (…) Oameni în toată firea veneau de multe ori la Tom după o povaţă şi rămâneau adesea uimiţi, văzând cât de plină de miez bine cumpănită era judecata lui. Într-un cuvânt, devenise un adevărat erou pentru toţi cei care-1 cunoşteau, afară de familia sa, căci numai ei nu vedeau nimic de soi într-însul.

După o bucată de vreme, Tom îşi înjghebă în taină o curte regală. E1 însuşi era prinţul, tovarăşii săi de joacă preferaţi erau străjerii, şambelanii, scutierii, sfetnicii, lorzii şi doamnele din suită, şi familia regală.


Capitolul III

Întâlnirea lui Tom cu Prinţul

Micul şi sărmanul Tom, în zdrenţele lui, se apropie şi tocmai trecea de santinele -cu pas încet şi sfios – în vreme ce în piept inima îi bătea tare şi nădejdea-i creştea, când deodată zări printre zăbrelele de aur o privelişte care aproape câ-1 făcu să ţipe de bucurie. În parc, îndărătul zăbrelelor, era un băiat frumuşel la chip, cu obrazul ars şi bronzat de jocuri şi sport în aer liber, îmbrăcămintea lui era numai mătăsuri şi atlazuri fermecătoare, scânteind de giuvaeruri; la şold purta o mică spadă încrustată cu nestemate şi un jungher; în picioare gingaşe cizmuliţe lungi până la genunchi, cu tocuri roşii, iar pe cap o tocă stacojie, pusă ştrengăreşte, cu pene ce-i atârnau într-o parte, prinse cu o piatră rară, mare şi scăpărătoare. Câţiva nobili în straie ca-n basme, stăteau în preajma sa — nici vorbă, slujitorii lui. Ah! Era un prinţ, un prinţ viu, un prinţ adevărat, fără nici o umbră de îndoială. Ruga fierbinte, izvorâtă din inima băieţaşului cerşetor, fusese în sfârşit ascultată.

De tulburare, lui Tom i se tăie răsuflarea, iar ochii i se măriră de uimire şi încântare. Toate gândurile pieiră pe dată din mintea sa şi-o singură dorinţă puse stăpânire pe el: să se apropie de prinţ şi să-1 privească îndelung, să-1 soarbă din ochi. Până să se dumirească bine ce-i cu el, îşi lipise faţa de zăbrelele porţii. În clipa următoare unul din ostaşi îl smulse şi-1 îmbrânci cu asprime, de se duse învârtindu-se până-n mijlocul cetei de gură-cască de la ţară şi trântori de oraş care căscau gura. Ostaşul zise:

Citește și:   Motanul incaltat, de Charles Perrault

– Hei, cerşetorule, ia seama cum te porţi!

Gloata râse şi-şi bătu joc de Tom, dar tânărul prinţ se repezi ca o săgeată la poartă, cu obrajii îmbujoraţi şi ochii scânteind de indignare, şi strigă:

— Cum de-ai cutezat să te porţi în chipul acesta cu un băiat sărman? Cum de-ai cutezat a năpăstui astfel pe cel mai umil supus al tatălui meu, regele? Deschide porţile şi dă-i drumul înăuntru!

Să fi văzut atunci cum şi-a mai azvârlit gloata aceea nestatornică pălăriile în văzduh. Să-i fi vUzut ce urale scoteau şi cum mai ţipau:

– Trăiască ani mulţi şi îndelungaţi Prinţul tic Wales!

…………………………………………….

-(…) Dar mai bine spune-mi câte ceva despre Curtea Gunoaielor în care stai. Acolo viaţa ţi se scurge plăcut?
– Da, cu adevărat, nu-ţi fie cu supărare, Înălţimea ta, fără doară când te încearcă foamea. Vin pe la noi păpuşari şi saltimbanci, cu maimuţoi – să vezi ce făpturi năstruşnice mai sunt, şi mai sunt şi comedii în care cei ce le joacă strigă şi se luptă straşnic între dânşii, până cad toţi la pământ şi-i o minunăţie să-i vezi şi costă numai un gologan — doar că tare trudnic este să-1 capeţi, nu-ţi fie cu supărare, Înălţimea Ta.

—Spune-mi mai departe.

— Uneori,  noi,  băieţii din Curtea Gunoaielor, ne luptăm între noi cu bâtele. Prinţului în scăpărară ochii. Zise:

— Pe legea mea, aşa ceva mi-ar fi pe plac. Spune mai departe.

— Ne luăm la întrecere, Alteţă, să vedem care din noi e mai iute de picior.

– Tare mult mi-ar place şi mie. Urmează-ţi vorba.

— Vara, înălţimea Ta, ne bălăcim şi înotăm în canal şi prin râu şi fiecare îşi vâră
capul sub apă şi-1 împroaşcă cu stropi şi se cufundă şi se dă peste cap.

– Ar preţui cât regatul tatălui meu să mă bucur de toate astea măcar o singură dată. Rogu-te, mai departe.

– Jucăm hora şi cântăm în jurul Pomului de mai în Cheapside! Ne zbenguim în nisip! Fiecare îşi acoperă vecinul până la gât şi uneori face turte de noroi, ţii, ce frumos mai e noroiul, n-are seamăn pe lume! Şi zburdăm prin noroi, curat ca porcii, înălţimea Ta, iertate fie-mi cuvintele.

– O, te rog, pune capăt vorbelor tale, îmi stârneşte cheful de joacă! De m-aş putea înveşmânta în straie asemenea alor tale şi picioarele să-mi descalţ şi să mă tăvălesc prin noroi o dată, o dată numai, fără ca nimenea sa ma mustre ori sa mă oprească, mai ca aş uita cu totul de coroana.

– Iar eu, de m-aş putea înveşmânta o dată, mărite prinţ, precum eşti Luminăţia Ta înveşmântat — doar o dată …

— Oho, te-ai învoi la aceasta? Atunci aşa vom face. Azvârle-ţi zdrenţele şi îmbracă minunăţiile acestea, băiete. Fericirea ne va fi scurtă, dar cu atât mai plăcută. Hai să petrecem câtă vreme ni-i îngăduit şi să ne schimbăm iară, până nu vin să ne tulbure.

Peste câteva minute, micul prinţ de Wales era dichisit cu zdrenţele fâlfâitoare ale lui Tom, iar micul Prinţ al Sărăciei era împopoţonat cu penajul fălos al regalităţii. Se duseră amândoi şi se priviră alături într-o oglindă mare şi ce să vezi? Parcă nu s-ar fi făcut nici o schimbare!

Capitolul XXX

Urcuşul lui Tom

În timp ce adevăratul rege cutreiera ţara îmbrăcat şi hrănit ca vai de lume, când bătut şi batjocorit de vagabonzi, când aruncat într-o temniţă, laolaltă cu tâlharii şi ucigaşii, socotit de toţi, fără deosebire, drept un descreierat şi un şarlatan, falsul rege Tom Canty avea parte de o experienţă cu totul deosebită.

Când   1-a   văzut   ultima   dată, regalitatea tocmai începea să aibă şi o latură luminoasă pentru el. Aceasta îl încuraja tot mai mult, în fiece zi: în foarte scurtă vreme viaţa lui devenise aproape numai raze de soare şi desfătare. Băiatul îşi alungase spaimele; îngrijorările sale păliseră şi pieriseră; stânjenirea îi dispăruse, fiind înlocuită de o purtare degajată şi încrezătoare. Exploata mina de informaţii – băiatul care primea bătăile – cu profit din ce în ce mai mare.

Ordona să fie primite lady Elizabeth şi lady Jane Gray când avea chef de joacă ori să stea de vorbă şi se scutea de prezenţa lor când nu mai avea chef de discutat, cu gesturile fireşti ale unui om deprins demult cu asemenea isprăvi. Acum nu-l mai încurca defel faptul ca aceste ilustre personaje îi sărutau mâna la despărţire.

Ajunse să-i placă alaiul falnic care-1 însoţea la culcare şi ceremonia solemnă şi complicată a îmbrăcării, dimineaţa. Deveni pentru el o plăcere mândră să păşească spre sala de mâncare, în mijlocul unei sclipitoare suite de falnici nobili slujitori şi de gentilomi din gardă. Ba chiar îi plăcea atât de mult, încât îndoi numărul gentilomilor din gardă, ridicându-1 la o sută. Îi gâdila auzul când trâmbiţele răsunau de-a lungul nesfârşitelor coridoare şi glasuri depărtate le răspundeau „faceţi loc să treacă regele!”

Învăţă să se bucure până şi când sta pe tron cu mare pompă la şedinţele Consiliului, şi să pară ceva mai mult decât purtătorul de cuvânt al lordului regent.(…)

Se bucura de veşmintele sale splendide şi îşi mai comandă şi altele; chibzui că cei patru sute de slujitori nu erau de-ajuns pentru măreţia ce se cuvenea să-1 înconjoare, şi le întrei numărul. Linguşirile curtenilor care-i făceau temenele se prefăcură într-o muzică dezmierdătoare pentru urechile sale. Rămânea bun şi blând, apărător vajnic şi hotărât al tuturor împilaţilor, purtând neobosit război legilor nedrepte; totuşi, în unele prilejuri, când era jignit, ştia să se-ntoarcă spre un conte sau chiar spre un duce şi să-i arunce o căutătură care-1 făcea să tremure.

Citește și:   Cheita de aur (Buratino), de Alexei Tolstoi, fragmente ( I )

Odată, când regala sa „soră”, mohorâta lady Mary, îşi puse-n gând să-1 mustre arătându-i că nu este înţelept să ierte atâţia oameni care altminteri ar fi fost întemniţaţi, spânzuraţi sau arşi, şi amintindu-i că în închisorile răposatului şi augustului lor tată adăpostiseră uneori până la şaizeci de mii de deţinuţi şi că în timpul admirabilei sale domnii dăduse pe mâna călăului, spre a fi ucişi, şaptezeci de mii de tâlhari — băiatul fu cuprins de o generoasă indignare şi-i porunci să se ducă în iatacul ei, să se roage Domnului ca să-i ia piatra ce-o are în piept şi să-i dea în loc o inimă omenească.

Oare Tom Canty nu era niciodată tulburat gândindu-se la soarta bietului prinţ adevărat, care arătase atâta bunătate şi zburase cu un zel atât de aprig ca să-1 răzbune împotriva obrăzniciei santinelei de la poarta palatului?

Capitolul XXXIII

Ziua încoronării

O tăcere adâncă străbătu catedrala, în momentul acela impresionant, o arătare surprinzătoare năvăli pe scenă; o arătare neobservată de nimeni, în mulţimea aceea absorbită de ceremonie, se ivi deodată, înaintând pe cărarea dintre stranele din mijloc. Era un băiat cu capul descoperit, prost încălţat şi purtând straie grosolane de plebeu, care-i cădeau în zdrenţe. Ridică mână, solemnitate care nu se potrivea deloc cu înfăţişarea sa murdară şi jalnică şi rosti acest avertisment:

– Te opresc să pui coroana Engliterei pe capul acesta trădător. Eu sunt regele!

Intr-o clipă câţiva spectatori revoltaţi puseră mâna pe băiat, însă în aceeaşi clipă, Tom Canty, în ţinuta sa regală, făcu repede un pas înainte şi strigă cu glas răsunător:

– Lăsaţi-1 şi luaţi aminte! El e regele!

0 uimire înspăimântată trecu prin adunare şi o parte din privitori se ridicară în picioare şi se holbară uluiţi unii la alţii şi la principalii eroi ai acestei scene, ca nişte oameni care se întreabă dacă sunt treji şi cu mintea întreagă, sau dorm şi visează. Lordul regent era la fel de uimit ca şi ceilalţi, însă îşi veni în fire şi exclamă cu glas poruncitor:

– Nu luaţi în seamă pe Majestatea Sa; boala 1-a prins iar. Puneţi mâna pe nemernicul golan!

I s-ar fi dat ascultare, dacă falsul rege n-ar fi bătut din picior, ţipând:

– Sunteţi în primejdie! Nu-1 atingeţi; el e regele!

Mâinile se retraseră; asistenţa fu paralizată, nimeni nu se mişca, nimeni nu scotea un cuvânt; la drept, vorbind, nimeni nu ştia ce atitudine să ia sau sa spună într-o împrejurare atât de stranie şi de surprinzătoare. În timp ce toate minţile se străduiau sa se adapteze situaţiei, băiatul înainta mai departe, cu pas sigur, cu ţinuta trufaşă, şi privire încrezătoare; nu se oprise defel, de la începutul scenei. Şi pe când minţile încă aiurite bâjbâiau zadarnic, el urcă pe platformă, iar falsul rege alergă bucuros să-1 întâmpine şi căzu în genunchi dinainte-i spunând:

— O, slăvite stăpâne, dă-i voie sărmanului Tom Canty să fie cel dintâi care-ţi jură credinţă şi să spună: „Pune-ţi pe creştet coroana şi intră iar în stăpânirea drepturilor ce ţi se cuvin!”

Încheiere

Dreptate şi răsplată

Tom Canty trăi până la adânci bătrâneţe, ajungând un moşneag alb ca neaua şi chipeş, cu înfăţişare gravă şi binevoitoare. Cât trăi, fu cinstit şi respectat de toţi, deoarece îmbrăcămintea sa aparte şi izbitoare pentru ochi păstra viu în amintirea tuturor faptul că fusese cândva rege.

Astfel că oriunde se ivea, mulţimea se dădea în lături ca să-i facă loc să treacă şi oamenii îşi şopteau: „Jos pălăria, e Finul Regelui!” şi salutau astfel, fiind răsplătiţi cu zâmbetul lui bun, pe care îl preţuiau, căci povestea lui era vrednică de cinstire.

Da, regele Eduard al VI-lea n-a trăit decât câţiva ani, bietul băiat, însă i-a trăit cu demnitate. De multe ori când vreun mare demnitar, vreun vasal al coroanei încărcat cu averi cârtea împotriva voinţei sale şi susţinea că o lege pe care monarhul era pornit s-o îndrepte era de ajuns de blândă pentru menirea ei şi nu căşuna vreo suferinţă sau împilare de care să se sinchisească prea mult cineva, tânărul rege îşi aţintea asupra lui ochii săi mari, compătimitori, de-o tristeţe grăitoare, şi-i răspundea:

– Oare de unde are habar- Domnia Ta de suferinţă şi împilare! Eu şi cu poporul meu stim prea bine ce însemnează acestea, dar Domni Ta, nu!

Domnia lui Eduard al VI-lea fu neobişnuit de îndurătoare pentru vremurile acelea aprige. Acum, când ne despărţim de el, să căutăm să ţinem minte acest lucru, spre lauda lui.

Alte date despre autor

Pe numele său adevărat Samuel Langhorne Clemens, Mark Twain s-a născut în America şi a trăit între anii 1835-1910. Unele cărţi ale sale sunt inspirate din copilăria si tinereţea sa. Are un simţ al umorului şi un spirit de observaţie deosebite. Are o biografie plină de aventuri, pe care a ştiut să o folosească în scrierile sale.

Alte cărţi pe care le puteţi citi:

  • „Viaţa pe Missisisipi”
  • „Aventurile lui Tom Sawyer”
  • „Aventurile lui Huckleberry Finn”
  • „Un yankeu la curtea regelui Arthur”

Articole interesante

9 comentarii

  1. parerea mea este ca lectura este o prostie de ce oameni desteptio iau decizi proase? nu vati ganditt mai ca is lucruri mai bune in viata decat sa iti pierzi vremea citind numa de destia tocilari dai la toate colturile voi chiar nu credeti in dumnezeu stiti numa sa cititi si sa invatati da nu va ganditi ca va veni ozi in care isus ne va judeca pe toti mai gaditiva la ce i cu adevarat important nu la citit chiar numi place voi nu stiti sa faceti magie nu stiti de puterile supranaturale care le poseda fiecare on aceste puteri duc la iluminare poti sa inveti cat ai invata ca tu mori si nu teai ales cu nuk numa cu gloria trecatoare ma iertati daca am zis ceva gresit da asta i parerea mea
  2. Draga Alin. Lectura nu este o prostie. Cine citeste invata foarte multe lucruri, vorbeste si scrie corect. Chiar si Iisus Hristos pe care il pomenesti i-a sfatuit pe oameni sa invete cat mai multe. Cum crezi ca isi pot descoperi oamenii acele puteri neobisnuite despre care vorbesti? Doar citind, informandu-se. Lectura cartilor nu face nimanui rau, dimpotriva ne dezvolta mult orizonturile. Incearca si vei vedea!
  3. sunt de aceeasi parere cu Maria.eu am citit cartea asta e foarte interesanta si nu ti-ar strica sa citesti alin pt ca tu nu vorbesti si scrii forte corect…
  4. eu cred ca este o prostie cu aceste lecturi suplimentare profesori astia ne dau lecturi ca sa ne strice de cap
  5. as dori un pic de ajutor un rezumat sau compunere daca are cineva ….mersi mult anicipat
  6. Acesti tineri care cred ca lectura este o prostie cum cred ei ca vor reusi in viata? Doar prin lectura afl lucruri importante si inveti sa iti innoiesti vocabularu, inveti sa citesti bine! O persoana care nu a citit in viata ei o carte nu este un om destept. In loc sa vorbim pe calculator pe chat-uri si sa ne injuram cu altii mai bine intram pe nautati, pe lucruri interesante. Sau la TV: nimeni nu zice sa nu ne uitam la comedii, dar din cand in cand si pe Nat. Geo sau Discovery. Este bine pentru noi! Mai ales pentru copii! Daca nu citesti o lectura, nu poti face rezumat! Este o prostie obiceiul acesta de a face site-uri cu rezumate! Ma bine ar face site-uri cu informatii despre autori. V-am spus asta pentru ca sunt o eleva de cls. a 6-ea si am inteles ca profesorii nu ne dau de capul lor lecturi ca sa citim, ci ne dau ca sa ne dezvoltam mai bine vocabularul, sa citim mult mai bine si pentru ca lor le pasa de elevii lor!
  7. Eu cred ca lecura este frumoasa daca este citita de alt.
  8. Toate lecturile astea sunt o PROSTIE Nu cytym destul la sc0ala????
    Scriitori astia au fost niste oameni PLICTISITI
    Fara citit chiar nu se poate???Hai frate k nup m0ry de plcs daka nu citesti

Lasa un comentariu