Micul print, de Antoine de Saint Exupery ( IV )

1

IV
Aflasem astfel încă un lucru foarte însemnat: anume că planeta lui de baştină abia de întrecea mărimea unei case! Ceea ce nu prea avea cum să mă mire. Ştiam bine că, în afară de marile planete precum Pământul, Jupiter, Marte, Venus, cărora li s-a dat câte un nume, pe lume se mai află o puzderie de alte planete, uneori atât de mici, încât numai anevoie le poţi zări cu
telescopul. Când un astronom descoperă vreuna din ele, îi dă în loc de nume, un număr. De pildă, îi zice: „Asteroidul 3251”.

Am temeinice motive să cred că planeta de pe care venea micul prinţ era asteroidul B-612. Acest asteroid nu a fost zărit decât o singură dată, cu telescopul, în 1909, de către un astronom turc. Acesta a făcut atunci, cu prilejul unui Congres Internaţional de Astronomie, o mare demonstraţie a descoperirii sale. Nimeni însă nu i-a dat crezare, din pricina hainelor pe care le purta. Aşa sunt oamenii mari. Din fericire pentru faima asteroidului B-612, un dictator turc a poruncit poporului său, sub pedeapsa cu moartea, să se îmbrace ca europenii.
Astronomul a mai făcut o demonstraţie, în 1920, îmbrăcat de astă dată într-un frac foarte elegant. Şi toată lumea, acum, a fost de aceeaşi părere cu el.

Dacă v-am povestit aceste amănunte cu privire la asteroidul B-612 şi dacă v-am destăinuit numărul lui, am făcut-o din pricina oamenilor mari. Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: „Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult?
Face colecţie de fluturi?” Ci întrebă: „Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?” Numai atunci ei cred că îl cunosc. Dacă le spui oamenilor mari: „Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş…” ei nu sunt în stare să-şi închipuie cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să le spui: „Am văzut o casă care costă o sută de mii de franci”. „Ce frumoasă e!” vor exclama atunci.

Citește și:   Micul print, de Antoine de Saint Exupery ( IX )

Tot aşa, dacă le spui: „Drept mărturie că micul prinţ a existat într-adevăr stă şi faptul că era o fiinţă încântătoare, că râdea şi că-şi dorea o oaie. Când cineva îşi doreşte o oaie, e o mărturie că există”, ei vor ridica din umeri şi vor socoti că nu eşti decât un copil! Dar dacă le spui: „Planeta de pe care venea micul prinţ e asteroidul B612”, atunci vă vor crede şi vă vor lăsa în pace cu întrebările lor. Aşa sunt ei. Nu trebuie să le-o luaţi în nume de rău. Copiii se cuvine să fie foarte îngăduitori cu oamenii mari.

Fireşte însă că nouă, celor care ştiu ce-n-seamnă viaţa, puţin ne pasă de cifre! Mi-ar fi plăcut şi mie să încep această povestire în felul basmelor. Mi-ar fi plăcut să spun aşa:
„A fost odată un mic prinţ, care trăia pe o planetă doar cu puţin mai mare decât el şi care simţea nevoia unui prieten…” Astfel, acelora ce ştiu ce-nseamnă viaţa, totul le-ar fi apărut cu mult mai plin de adevăr. Căci mie nu-mi place să-mi citească nimeni cartea în chip uşuratic. O mare amărăciune mă cuprinde în timp ce povestesc aceste amintiri. Sunt şase ani de când prietenul meu, luându-şi oaia, a plecat. Dacă încerc să-l zugrăvesc aici, e pentru că nu vreau să-l uit. E lucru trist să uiţi un prieten. Nu oricine a avut un prieten. Şi s-ar putea să ajung asemeni oamenilor mari, care nu se mai gândesc decât la cifre. Aşa că iată încă un motiv pentru care mi-am cumpărat o cutie cu vopsele şi creioane. E greu, la vârsta mea, să te apuci de desenat, când niciodată n-ai mai încercat să desenezi altceva în afara de un şarpe boa întreg şi de un şarpe boa spintecat, pe când aveai şase ani! Voi căuta, fireşte, să fac portretele cele mai asemănătoare cu putinţă. Nu sunt însă tocmai sigur că voi izbuti. Câte un desen mai treacă-meargă, un altul însă nu mai seamănă defel. Mai greşesc câte puţin şi când e vorba
despre înălţime. Aici, micul prinţ e prea mare. Colo, prea mic. Şovăi, de asemenea, când ajung la culoarea veşmintelor sale. Şi atunci bâjbâi când aşa, când altminteri, când mai bine, când mai rău. Voi mai greşi, apoi, în privinţa unor amănunte mai de seamă. Dar asta trebuie să mi-o iertaţi.
Prietenul meu nu dădea niciodată explicaţii. Credea, poate, că-i semăn. Eu însă, din nefericire, nu sunt în stare să desluşesc oile prin scândura lăzilor. Poate sunt întrucâtva asemeni oamenilor mari. Trebuie să fi îmbătrânit şi eu.

Citește și:   Micul print ( XVII), de Antoine de Saint Exupery

Un comentariu

  1. serban alex andrei pe
    este un concurs extraordinar de frumos dar eu cred ca nu prea este pentru mine ca eu nu sunt prea bun la matematica si a fost greut dar cred ca am luat 70 punkte......
     (1)
     (0)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?