Micul print, de Antoine de Saint Exupery ( X )

0

El se găsea în regiunea asteroizilor 325, 326, 327, 328, 329 şi 330. Îi vizita atât pentru a avea o ocupaţie, cât şi pentru a se instrui.
Primul era locuit de un rege. Regele şedea, îmbrăcat în purpură şi hermină, pe un tron foarte simplu, dar maiestuos totodată.

– Ah, iată un supus, strigă regele când îl zări pe micul prinţ.
Şi micul prinţ se întrebă:
– Cum m-o fi cunoscînd dacă nu m-a văzut niciodată?
El nu ştia că, pentru regi, lumea e foarte simplificată. Toţi oamenii sunt supuşi.

– Apropie-te să te văd mai bine, îi spuse regele, care era foarte mândru că este rege pentru cineva.

Micul prinţ căută din ochi un loc unde să se aşeze, dar planeta era toată acoperită de magnifica mantie de hermină. Rămase deci în picioare şi, pentru că era obosit, căscă.
– Este contrar protocolului să caşti în prezenţa unui rege, îi zise monarhul. Îţi interzic.
– Nu pot să mă opresc, răspunse micul prinţ, cam zăpăcit. Am făcut o călătorie lungă şi nu am dormit…
– Atunci, îi spuse regele, îţi ordon să caşti. Nu am văzut pe nimeni căscând de ani de zile. A căsca e pentru mine o curiozitate. Haide! Mai cască! Este un ordin.
– Mă intimidez… nu mai pot… zise micul prinţ roşind tot.
– Hmm! Hmm! răspunse regele. Atunci… îţi ordon atât să caşti cât şi să…

Mai bălmăji un pic ceva şi păru lovit în orgoliul său.
Căci regele ţinea în mod special ca autoritatea lui să fie respectată. Nu tolera neascultarea. Era un monarh absolut. Dar, fiindcă era bun, dădea ordine rezonabile.
“Dacă aş ordona unui general să se schimbe într-o pasăre de mare, spunea el adesea, şi generalul nu m-ar asculta, nu ar fi vina generalului. Ar fi vina mea”.
– Pot să mă aşez? se interesă cu timiditate micul prinţ.
– Îţi ordon să te aşezi, îi răspunse regele, care strânse maiestuos ceva din mantia sa de hermină.

Dar micul prinţ era cu totul uimit. Planeta era minusculă. Peste ce putea regele să domnească?
– Sire, îi spuse… mă scuzaţi că vă întreb…
– Îţi ordon să mă întrebi, se grăbi regele să spună.
– Sire…peste ce domniţi dumneavoastră?
– Peste tot, răspunse regele, cu o mare simplitate.
– Peste tot?

Citește și:   Micul print ( XVI), de Antoine de Saint Exupery

Cu un gest discret, regele arătă planeta sa, celelalte planete şi stelele.
– Chiar aşa, peste tot? făcu micul prinţ.
– Chiar aşa…răspunse regele.
Căci nu numai că era un monarh absolut, dar era şi un monarh universal.
– Şi stelele vă ascultă?
– Bineînţeles, îi spuse regele. Ele mă ascultă. Nu tolerez indisciplina.

O asemenea putere atrase entuziasmul micului prinţ. Dacă ar fi avut-o el, ar fi putut asista nu la patruzeci şi patru, ci la şaizeci şi două sau chiar o sută sau chiar două sute de apusuri de soare în aceeaşi zi, fără să îşi tragă scaunul! Şi cum se simţea un pic trist amintindu-şi de planeta sa abandonată, îşi permise să solicite un favor regelui:
– Aş vrea să văd un apus de soare… Faceţi-mi plăcerea… Ordonaţi soarelui să apună…
– Dacă aş ordona unui general să zboare din floare în floare precum un fluture sau să scrie o tragedie sau să se schimbe în pasăre marină şi generalul nu ar executa ordinul primit, cine, dintre noi doi, ar fi de vină?
– Dumneavoastră aţi fi, zise micul prinţ hotărît.
– Exact. Trebuie să ceri de la fiecare ceea ce poate da, reluă regele. Autoritatea se bazează în primul rând pe raţiune. Dacă ordoni poporului tău să meargă să se arunce în mare, va face revoluţie. Eu am dreptul să cer ascultare pentru că ordinele mele sunt rezonabile.
– Cum rămâne cu apusul meu de soare? întrebă micul prinţ care nu uita niciodată o întrebare, o dată ce o pusese.
– Vei avea apusul tău de soare. Îl voi cere. Dar aş aştepta, bazându-mă pe experienţa mea de guvernare, condiţiile favorabile.
– Când va fi asta? se informă micul prinţ.
– Hmm! Hmm! îi răspunse regele, care consultă mai întâi un calendar gros, hmm! hmm! asta va fi … va fi …către ora şapte şi un sfert! Şi vei vedea cît de bine sunt ascultat.

Micul prinţ căscă. El regreta apusul său de soare ratat. Şi apoi se plictisea deja puţin.
– Nu mai am nimic de făcut aici, îi spuse el regelui. Voi pleca!
– Nu pleca, răspunse regele care era atât de mândru să aibă un supus. Nu pleca, te fac ministru!
– Ministru al cui?
– Al… al justiţiei!
– Dar nu e nimeni de judecat!
– N-aş spune, îi zise regele. Nu am făcut încă turul regatului meu. Sunt foarte bătrân, nu am loc pentru limuzină şi mă oboseşte să merg.
– Oh! Dar eu am văzut deja, spuse micul prinţ, care se aplecă să arunce o privire şi pe partea cealaltă a planetei. Nici acolo nu e nimeni…
– Atunci te vei judeca pe tine însuţi, îi răspunse regele. Asta e cel mai dificil. Este mult mai dificil să te judeci pe tine însuţi decât să judeci pe altul. Dacă reuşeşti să te judeci bine, înseamnă că eşti cu adevărat înţelept.
– Eu, spuse micul prinţ, pot să mă judec pe mine însumi oriunde. Nu am nevoie să locuiesc aici.
– Hmm! Hmm! zise regele, cred că pe planeta mea e pe undeva un bătrân şobolan. Îl aud noaptea. Vei putea să judeci acest bătrân şobolan. Îl vei condamna la moarte din timp în timp. Astfel, viaţa lui va depinde de justiţia ta. Dar tu îl vei graţia de fiecare dată pentru a-l păstra. Nu e decât unul.
– Mie, răspunse micul prinţ, nu îmi place să condamn la moarte şi cred că o să plec.
– Nu, zise regele.

Citește și:   Micul print ( XV ), de Antoine de Saint Exupery

Dar micul prinţ, terminîndu-şi pregătirile, nu vru să îl intristeze pe bătrânul monarh:
– Dacă maiestatea dumneavoastră ar dori să fie foarte bine ascultată, ar putea să îmi dea un ordin rezonabil. Ar putea să îmi ordone, spre exemplu, să plec într-un minut. Mi se pare că sunt favorabile condiţiile…
Regele nerăspunzînd nimic, micul prinţ ezită mai întîi, apoi, cu un suspin, plecă.
– Te fac ambasadorul meu, se grăbi să strige regele.
Avea un aer foarte autoritar.
Oamenii mari sunt foarte ciudaţi, îşi zise micul prinţ în sine, pe timpul călătoriei sale.


Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?